Din totalul de 9,8 mii elevi cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, înscriși în instituțiile de învățământ din țară, 94,5% urmează studiile în instituții de învățământ general, iar 5,5% – în școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. În instituțiile de învățământ general numărul de elevi cu cerințe educaționale speciale este de 7,7 mii persoane, în creștere cu 0,5% față de anul de studii 2019/20, iar numărul de elevi cu dizabilități ̶ 1,5 mii persoane, în creștere cu 3,3%, transmite IPN cu referire la date ale Biroului Național de Statistică.
Ponderea băieților cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, cuprinși în învățământul general, rămâne a fi mai mare comparativ cu cea a fetelor – 65,9% față de 34,1%.
În școlile pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică (10 unități) numărul de elevi a scăzut de aproape două ori, de la 1033 de elevi în anul de studii 2015/16, până la 541 persoane în 2020/21. Două treimi dintre aceștia (66,5%) sunt cu deficiente în dezvoltarea intelectuală.
Din totalul de 334,4 mii de elevi înscriși în învățământul primar și secundar general în anul curent de studii, 80,6% urmează studiile în limba română, 19,2% – în limbă rusă și 0,2% – în alte limbi (ucraineană, engleză și bulgară).
Și în anul de studii 2020/21, cea mai solicitată limbă străină rămâne a fi engleza. Această limbă este studiată de 72,5 % din numărul total de elevi, în creștere cu 3,7% față de anul precedent de studii. Totodată, 31,5% din numărul total de elevi studiază franceza, în descreștere cu 2,9%, față de anul de studii 2019-2020.
O bună parte a cadrelor didactice (26,7%) au o vârsta cuprinsă între 50 și 59 de ani. În același timp, ponderea cadrelor didactice tinere, cu vârste sub 30 ani, a scăzut cu 0,6%, Peste o jumătate dintre învățătorii și profesorii din învățământul primar și secundar general au o vechime în muncă pedagogică de 20 ani și mai mult.