logo

Numărul de elevi se reduce, scade şi rata de cuprindere a acestora în învăţământul obligatoriu


https://www.ipn.md/ro/numarul-de-elevi-se-reduce-scade-si-rata-de-cuprindere-7967_979753.html

Pe parcursul anului de învăţământ 2009/2010, numărul elevilor din învăţământul primar şi secundar s-a redus cu 4,7% faţă de anul precedent, iar comparativ cu anul de studii 2000/2001 indicatorul s-a micşorat cu 34,4%. Datele Biroului Naţional de Statistică (BNS) arată că în perioada dată s-a micşorat numărul populaţiei din grupa de vârstă 7-18 ani cu 27,2%, concomitent fiind redus şi numărul instituţiilor de învăţământ, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele BNS cu privire la activitatea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general la începutul anului de studii 2009/2010. Paralel cu micşorarea numărului de elevi, se înregistrează şi o micşorare a ratei de cuprindere a copiilor în învăţământul obligatoriu. În anul 2008, rata brută de cuprindere în învăţământul general obligatoriu a constituit 90,9%, comparativ cu 91,6% în anul 2007 şi 95,1% în anul 2002. Diminuarea se datorează atât reducerii ratei de cuprindere în învăţământul primar, cât şi a celei în învăţământul gimnazial. Astfel, în anul 2008 rata brută de cuprindere în învăţământul primar a constituit 93,6%, comparativ cu 94% în anul 2007 şi 99,4% în anul 2000. Potrivit BNS, rata de cuprindere în învăţământul gimnazial, este în scădere începând cu anul 2006 şi a atins nivelul de 89,3% în 2008. În anul de studii 2009/2010 numărul de elevi la 10000 locuitori a constituit 1160 persoane faţă de 1217 – în anul de studii 2008/2009. Din totalul elevilor cuprinşi în învăţământul primar şi secundar general, 143,4 mii (34,7%) reprezintă elevii din învăţământul primar şi din clasele pregătitoare din şcoli, 207,5 mii (50,2%) - elevii din învăţământul gimnazial şi 62,8 mii (15,2%) – elevii care au urmat cursurile de studii liceale. Numărul copiilor înscrişi în clasa I care au fost încadraţi în programe de educaţie preşcolară a constituit 32,4 mii persoane, sau 91,5%. Majoritatea elevilor din învăţământul primar şi secundar general (99,1%) erau înscrişi în şcolile publice, sectorul privat fiind, astfel, nesemnificativ reprezentat. Numărul elevilor care fac studii în instituţii private constituie circa 3,9 mii persoane şi s-a diminuat, comparativ cu anul de studii 2007/2008, cu 2,7%. Potrivit datelor BNS, numărul instituţiilor de învăţământ la zi în anul de studii 2009/2010 s-a micşorat comparativ cu anul precedent de studii cu 14 unităţi. Disparităţi semnificative s-au înregistrat în numărul de instituţii pe tipuri, comparativ cu anul de studii 2000/2001. Numărul şcolilor medii generale s-a diminuat cu 375 unităţi sau cu 67,7%, numărul liceelor s-a majorat de 2,7 ori. Modificări minore se observă la capitolul şcolilor primare, gimnaziilor şi şcolilor pentru copii cu deficienţe fizice şi intelectuale. Comparativ cu 2000/2001, în 2009/2010, numărul şcolilor primare s-a redus cu 24 de instituţii, iar şcolile speciale cu 5 unităţi. Totodată, numărul gimnaziilor a crescut în anul 2009/2010, comparativ cu anul de referinţă, cu 34 de instituţii. Tipul instituţiilor de învăţământ diferă în dependenţă de mediul de reşedinţă. Astfel, în mediul urban prevalează liceele - cu o pondere de 63%, fiind urmate de gimnazii cu 14%, pe când în mediul rural 58% din totalul de instituţii de învăţământ rurale sunt gimnazii, iar 23% constituie liceele. Ponderea şcolilor de cultură generală este nesemnificativă, în mediul rural acestea reprezintă 12%, iar în urban -10%. Totuşi, în mediul urban şcolile primare şi şcolile pentru copii cu deficienţe intelectuale şi fizice ocupă o pondere mai mare (8% - şcoli primare, 5% - şcoli pentru copii cu deficienţe), decât în mediul rural (5% - şcoli primare, 2% - şcoli pentru copii cu deficienţe intelectuale şi fizice). Cel mai mare număr de elevi la 10000 locuitori se înregistrează în UTA Găgăuzia – 1310 persoane. În zona Sud acest indicator constituie 1230 persoane, Centru – 1213, Nord – 1104 şi în mun. Chişinău – 1051 persoane. În prezent, în R. Moldova funcţionează 121 şcoli, în care procesul educaţional se desfăşoară în două schimburi. Datele statistice menţionează că numărul elevilor ce studiază în schimbul doi este în descreştere, constituind 8,4 mii persoane în anul de studii 2009/2010 sau 2,1% din numărul total de elevi.