logo

Numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei este în creştere


https://www.ipn.md/ro/numarul-copiilor-nascuti-in-afara-casatoriei-este-in-crestere-7967_991175.html

Numărul copiilor născuţi în Republica Moldova în afara familiei este în creştere. Naşterile extraconjugale iau amploare atât în cazul femeilor foarte tinere, dependente economic, cât şi a celor de vârstă matură, care au optat pentru concubinaj. Constatarea se conţine în cea de-a 8-a ediţie a Monitorului Social, cu genericul ,,Copilul născut în afara căsătoriei: realităţi şi consecinţe”, prezentat marţi, 28 iunie, transmite Info-Prim Neo. Autorul studiului, Olga Gagauz, expert asociat IDIS Viitorul, doctor în sociologie, a declarat că în ultimii 30 de ani ponderea copiilor născuţi de femeile necăsătorite a crescut de trei ori, iar căsătoriile neînregistrate obţin o acceptare socială tot mai mare. Până în anul 2000, naşterile extraconjugale au fost mai mult specifice pentru mediul urban, iar după anul 2000 situaţia se schimbă. În ultimii 5 ani, la sate a patra parte din naşteri sunt în afara căsătoriei, pe când în oraşe ponderea naşterilor extraconjugale se diminuează şi în anul 2010 a constituit 19%. Potrivit expertului, societatea asistă la o explozie a naşterilor în afara căsătoriei la femei cu vârsta de până la 20 de ani. Aceasta vorbeşte despre o educaţie sexuală insuficientă, iar o direcţie importantă pentru prevenirea sarcinilor nedorite o reprezintă educaţia pentru viaţa de familie cu un accent pe planificarea familială şi diferite tipuri de contracepţie, în special la sate. Studiul recomandă dezvoltarea serviciilor comunitare pentru mamele singure, de la serviciu de sprijin familial, reintegrarea copilului în familie, la servicii de zi precum asistenţa psihologică, medicală, consiliere pentru angajare. De asemenea, este nevoie de a creşte numărul de locuri disponibile la centrele maternale, instituţii care găzduiesc până la şase luni gravidele în ultimul trimestru de sarcină şi mamele care au fost nevoite să-şi părăsească domiciliul sau nu au un loc de trai. Potrivit studiului, în anul 2010 numărul nou-născuţilor a constituit 40 474, din care 22,4% ( 9 063) au fost naşteri extraconjugale.