logo

Numărul cazurilor de traume şi otrăviri în rândul copiilor este în scădere


https://www.ipn.md/ro/numarul-cazurilor-de-traume-si-otraviri-in-randul-copiilor-este-7967_1017306.html

Numărul cazurilor de traume şi otrăviri în rândul copiilor este în scădere în ultimii doi ani. Anunţul a fost făcut de către viceministrul în exerciţiu al sănătăţii, Mihai Ciocanu, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

„Am constatat o tendinţă îmbucurătoare referitor la traume şi otrăviri în Republica Moldova în rândul copiilor. Exact acum 2 ani, în anul 2012, în Republica Moldova se produceau peste 32 500 de traume şi otrăviri, iar în prezent avem o diminuare de 4 500 de cazuri, ceea ce înseamnă că anul acesta ne aşteptăm la doar 27 000 de traume şi otrăviri”, a declarat viceministrul.

Aceste traume includ şi cazurile de mortalitate a copiilor sub 5 ani, şi a copiilor sub 18 ani. Potrivit lui Mihai Ciocanu, acestă tendinţă descrescătoare trebuie susţinută prin acţiuni de informare în masă, şi nu doar în instituţiile de învăţământ, dar şi în mediul familiei, pentru că cele obţinute în mediul familial sunt foarte trainice şi, de obicei, impun un comportament corect pe viitor. În opinia sa, un rol important în prevenirea accidentării copiilor îl au activităţile de comunicare şi informare a populaţiei.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, traumele şi otrăvirile sunt una dintre cauzele principale de deces a copiilor de 1-5 ani din republica Moldova. De 6 ani, Proiectul REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova), în colaborare cu autorităţile, atenţionează părinţii despre măsurile de prevenire a accidentelor casnice la copiii de până la 5 ani în cadrul campaniei „O casă fără pericole pentru copilul tău”. Informaţii despre cum poate fi protejat copilul în diferite situaţii pot fi găsite şi pe site-ul www.parinti.md.