logo

Numărul alegătorilor din stânga Nistrului s-a redus în jumătate în comparaţie cu alegerile din 2005


https://www.ipn.md/ro/numarul-alegatorilor-din-stanga-nistrului-s-a-redus-in-jumatate-7965_974951.html

Circa 4000 de cetăţeni ai R. Moldova cu drept de vot din regiunea transnistreană au votat duminică, 5 aprilie. Numărul alegătorilor din stânga Nistrului s-a redus în jumătate în comparaţie cu alegerile parlamentare precedente, din anul 2005, transmite Info-Prim Neo. „Această cifră este marcată de acţiunile de intimidare, presiune şi isteria aşa-zisei societăţi civile din regiune, pe de o parte, dar şi de lipsa condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot şi neinformarea minimă a locuitorilor din stânga Nistrului privind procedura, locul şi condiţiile de vot”, a declarat marţi, 6 aprilie, Ion Manole, preşedintele Asociaţiei „Promo-Lex”, care a monitorizat procesul electoral în regiune. Potrivit lui Manole, în ziua scrutinului în regiune au fost exercitate „presiuni inimaginabile” asupra populaţiei. „Miliţia controla fiecare arteră, controla fiecare stradă care ducea spre aşa-numitele posturi de control. Au fost înregistrate cazuri când au fost reţinute persoane, au fost ridicate numere de înmatriculare ale automobilelor, au fost întoarse din drum microbuze cu alegători etc. Chiar şi în aceste condiţii 4000 de oameni au reuşit să voteze”, a spus Ion Manole. Observatorii „Promo-Lex” au constatat că în unele secţii de votare nu au fost asigurate condiţiile necesare pentru votare. Urnele de vot pentru alegătorii din stânga Nistrului au fost, în unele cazuri, mult mai mici decât cele din localitatea gazdă, ceea ce a creat senzaţia de discriminare. La Tighina urna mobilă nu a fost lăsată să meargă în cele două penitenciare din localitate. Au fost înregistrate cazuri de votare fără aplicarea ştampilei „Alegeri 05.04.09” în actele de identitate. În acelaşi timp, au fost şi cazuri când alegătorii nu au putut vota pentru că au refuzat să li se aplice ştampila. De asemenea, „Promo-Lex” a observat că funcţionarii electorali de la majoritatea secţiilor au fost incompetenţi, iar în unele cazuri, părtinitori. Pentru cetăţenii R. Moldova din stânga Nistrului au fost deschise 10 secţii de votare în imediata apropiere cu localităţile aflate sub controlul regimului de la Tiraspol. Secţia de votare nr. 5 din satul Corjova, raionul Dubăsari – localitatea de baştină a preşedintelui Vladimir Voronin, a fost închisă, după ce circa 300 de persoane, miliţieni, reprezentaţi ai asociaţiilor obşteşti din regiune, au blocat secţia şi au sechestrat urna de vot. O situaţie similară a avut loc la alegerilor locale din 2007. Procuratura a iniţiat urmărirea penală pe faptul împiedicării exercitării libere a dreptului electoral şi a activităţii secţiei de votare de circumscripţie din Corjova.