Nu există deficit de credite ci de cerere la acestea, guvernatorul BNM
https://www.ipn.md/ro/nu-exista-deficit-de-credite-ci-de-cerere-la-acestea-guvernatorul-bnm-7966_986280.html
Nu există deficit de ofertă de creditare pe piaţă, există deficit de cerere, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) Dorin Drăguţanu, comentând, la solicitarea presei, opiniile unor agenţi economici privind dificultăţile cu care se confruntă la accesarea creditelor bancare, notează Info-Prim Neo.
„Nu există deficit de credite, există deficit de cerere la acestea, deoarece băncile nu pot să ofere credite agenţilor economici care insolvabili, care au nevoie de bani pentru a-şi plăti creanţele. Creditele se acordă în baza unor proiecte interesante, viabile, care pot aduce folos atât agenţilor economici, băncilor, cât şi economiei naţionale în ansamblu”, a menţionat el.
Drăguţanu a spus că, în pofida faptului că unii antreprenori se plâng de accesul greu la credite, volumul creditelor noi acordate în valută naţională de către bănci continuă să crească. Astfel, în trimestrul II al anului curent acest volum l-a depăşit de două ori pe cel accesat în perioada respectivă a lui 2009, iar în trimestrul III volumul creditelor a crescut comparativ cu perioada respectivă anului 2009 cu 62,2%. Volumul creditelor acordate de bănci la data de 30 septembrie constituia 24,4 mlrd lei, o majorare cu 1,9 mlrd sau 11% faţă de decembrie 2009.
În diminuare sunt şi ratele dobănzilor la creditele acordate economiei reale. De exemplu, în septembrie 2010, rata medie ponderată la credite a constituit 15,8%, diminuându-se cu 3,24 puncte procentuale, comparativ cu septembrie 2009.