logo

Nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul miliardului, expert


https://www.ipn.md/ro/nu-are-loc-niciun-fel-de-recuperare-a-fondurilor-fraudate-in-cazul-miliardului-e-7966_1044261.html

Expertul Transparency International, fostul ministru al finanțelor Veaceslav Negruța, consideră că nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul furtului miliardului. Încasările care s-au făcut de către administratorii de lichidare ai celor trei bănci comerciale sunt proceduri de insolvabilitate, din vinderea activelor și recuperarea acelor credite care vin conform graficului se rambursează. Însă, din acele decizii definitive și titluri executorii care, conform datelor Băncii Naționale, constituie aproximativ 15 miliarde de lei, nu s-a recuperat nimic.

„E vorba de cinci companii, care au fost anunțate de către Banca Națională, în septembrie 2017, ca aparținând grupului Șor. Din acele 15 miliarde n-a fost recuperat deocamdată nimic. Deci, tot ce se recuperează e vorba doar de proceduri de insolvabilitate și nu au nimic în comun cu recuperarea miliardului furat. Urmează, probabil, să fie recuperat, dacă cu adevărat e pornită o investigație, în mare parte bazată pe raportul Kroll și pe strategia de recuperare care a fost prezentată autorităților de către acest consorțiu Kroll și Steptoe & Johnson”, a declarat Veaceslav Negruța într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Fostul ministru al finanțelor este de părere că statul ar fi avut mult mai multe șanse să recupereze din mijloacele fraudate, dacă din start aplica sechestre, blocaje în conturile acelor agenți economici care sunt cunoscuți, care sunt inclusiv incluși în rapoartele Kroll 1 și 2. În opinia sa, dacă acțiunile erau prompte și adecvate, cu siguranță șansele erau mai mari. Cu orice zi trecută, șansele devin tot mai puține și mai puțin probabile de a recupera o sumă cât mai mare din acest miliard extras din Republica Moldova. Potrivit expertului, din păcate, miliardul în mare parte se află în jurisdicții străine, inclusiv în offshore, jurisdicțiile sunt indicate în raportul Kroll 2. Deci, o parte din aceste resurse se mișcă și Veaceslav Negruța nu exclude că unele din ele intră deja în Republica Moldova sub formă de diverse proiecte, inclusiv participații în privatizări și alte lucruri.

Întrebat dacă, indirect cetățenii acoperă ceva din această sumă, expertul spune că cetățenii deja au fost lipsiți de resursele care le aparțineau lor în acele trei bănci. Ulterior, resursele lor, depunerile care erau lipsă, au fost acoperite din rezervele valutare, din rezervele internaționale plasate la Banca Națională, care indirect aparțin cetățenilor și, în plus, acești cetățeni 25 de ani, până în 2041, plătesc dobânzi pentru a rambursa golului creat de aceste fraude financiare. „Iată anul trecut, de exemplu, 668 de milioane au fost distrase din bugetul de stat, anul acesta deja prima plată s-a făcut, iar pe 4 octombrie urmează altă plată, în total e vorba de 800 de milioane, alte 800 de milioane care sunt plătite în 2018 pentru a deservi această datorie pusă pe umerii cetățenilor. Și așa în fiecare an, până în 2041, avem de plătit aproape câte un miliard de lei în fiecare an”, a menționat fostul ministru.

Cât despre declarația președintelui Parlamentului, făcută în cadrul unei vizite în SUA, precum că autoritățile ar fi găsit deja peste 90 la sută din suma miliardului dispărut, expertul a declarat că este vorba despre o declarație făcută într-un anumit context și departe de casă. Potrivit lui, dacă acest mesaj ar fi fost lansat aici, pe intern, cu siguranță ar fi fost mai multe cifre puse imediat pe masă și argumente că, de fapt, nimic nu se întâmplă nici ca investigație, nici ca recuperare.