logo

Noul sistem de achiziţii publice electronice va aduce mai multă transparenţă, club de presă


https://www.ipn.md/ro/noul-sistem-de-achizitii-publice-electronice-va-aduce-mai-multa-7966_1033517.html

Noul sistem de achiziţii publice electronice, e-achiziţii, este un instrument care va analiza și a schimba situaţia existentă și care va contribui la mai multă transparenţă în domeniu. Declaraţii în acest sens a făcut viceministrul finanţelor, Iuri Cicibaba, în cadrul unui club de presă organizat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CJI) şi Asociaţia pentru o Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER). Proiectul e-achizitii a fost lansat la iniţiativa Ministerului Finanţelor în colaborare cu BERD, fiind semnat în acest sens şi un Memorandum de cooperare dintre Ministerul Finanţelor, partenerii de dezvoltare şi câteva organizaţii ale societăţii civile interesate de segmentul achiziţiilor publice şi business, transmite IPN.

Potrivit viceministrului, 16 instituţii au confirmat că vor să încerce să schimbe situaţia cu sprijinul comun în sistemul de achiziţii publice, pilotarea sistemului fiind susţinută de societatea civilă, asociaţiile de business şi alţi parteneri.

„Vrem ca oricine să poată intra în sistem să vadă ce a cumpărat, de ce a câştigat licitaţia o companie anume. Vrem să folosim acest sistem pe deplin”, a spus Iuri Cicibaba.

Totodată, viceministrul finanţelor spune că noul sistem tinde spre ridicarea nivelului de achiziţii, eliminarea greşelilor făcute de persoanele ce fac parte din grupul de lucru sau de autorităţile contractante, devenind, în fond, un supraveghetor al sistemului de achiziţii. Totodată, noul sistem va produce schimbări pe tot lanțul de activități, de la planificarea achiziţiilor până la livrarea mărfii.

Un alt obiectiv spre care se tinde este ridicarea profesionalizării persoanelor ce fac parte din grupurile de lucru. „Vrem să introducem certificarea de procurist profesional, în strategia noastră este asta planificat. Vrem ca în grupul de lucru să fie cel puţin un procurist certificat profesional”, a specificat  viceministrul.

Totodată, şeful adjunct al Direcţiei reglementare şi control a Agenţiei de Achiziţii Public, Gheorghe Chidora, este de părere că sistemul electronic care urmează a fi implementat exclude anumite probleme ce ţin de calificarea personalului, dar niciun sistem nu va exclude în totalitate factorul uman. „Problemele care le avem noi ţin de criteriile de organizare a licitaţiei la cel mai mic preţ şi factorii ce atestă calitatea, de condiţiile de livrare a mărfii. Fiecare grup de lucru trebuie să fie gata să le identifice”, a specificat Gheorghe Ghidora.

Potrivit viceministrului finanţelor, proiectul urmează a fi aprobat prin hotărâre de Guvern cu posibila implementare până în aprilie anul viitor. Momentan există trei platforme care oferă informaţii ce ţin de achiziţiile publice: 9.md, e-licitatie.md şi e-tender.md.

Elaborarea sistemului de achiziţii publice electronice (e-achiziţii) este parte a memorandumului privind iniţiativa Ministerului Finanţelor, ONG-urilor locale şi reprezentanţilor comunităţii de afaceri, din 30 noiembrie 2016, privind dezvoltarea achiziţiilor publice electronice transparente şi eficiente în Republica Moldova.