logo

Noul şef al misiunii FMI pentru R. Moldova va efectua o vizită în Moldova


https://www.ipn.md/ro/noul-sef-al-misiunii-fmi-pentru-r-moldova-va-efectua-o-vizita-in-moldova-7966_966406.html

Noul şef al misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru R. Moldova, Graeme Justice, va efectua o vizită în Moldova în perioada 20-27 septembrie curent. Despre aceasta a comunicat reprezentantul permanent al FMI la Chişinău, Johan Mathisen, în cadrul unei întrevederi cu premierul Vasile Tarlev. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Johan Mathisen a afirmat că între misiunea FMI şi instituţiile guvernamentale din Moldova s-au stabilit relaţii constructive de colaborare şi credibilitate foarte înaltă în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea unor politici echilibrate de dezvoltare a economiei. Referindu-se la adoptarea Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, la fel ca şi adoptarea modificărilor la Legea cu privire la amnistia capitalului, Mathisen a menţionat că implementarea acestora este un pas important în asigurarea garanţiilor pentru plasarea investiţiilor.