logo

Noul primar al oraşului Orhei a fost învestit în funcţie


https://www.ipn.md/ro/noul-primar-al-orasului-orhei-a-fost-investit-in-functie-7965_1021171.html

Ilan Shor care a fost ales pe 14 iunie în funcţia de primar al oraşului Orhei, a fost astăzi, 1 iulie, învestit în funcţie în cadrul şedinţei Consiliului orăşenesc, transmite IPN cu referire la centrul de presă al lui Shor.

Primarul ales le-a spus colegilor săi că începând cu ziua de astăzi sunt o echipă şi că trebuie să muncească împreună pentru dezvoltarea oraşului Orhei.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Ilan Shor a fost ales primar al oraşului Orhei cu votul a aproape 62% dintre alegătorii care au participat la scrutin. Shor a câştigat detaşat, al doilea clasat fiind Vitalie Colun, de la Partidul Liberal Democrat, care a obţinut peste 12% din sufragii. Consiliul oraşului Orhei este format în proporţie de 41% de consilieri din partea Mişcării social-politice „Ravnopravie”, de care a fost înaintat Shor.

Pentru joi, 2 iulie, este anunţată ceremonia de învestire în funcţie a noului primar al municipiului Bălţi, Renato Usatîi.