Noul pod rutier de pe Șoseaua Balcani, la kilometrul 95-96 al drumului M1, a fost deschis circulației. Podului care a existat în locația respectivă i s-au adăugat două benzi noi de circulație pe porțiunea respectivă a șoselei de centură a Chișinăului, transmite IPN.
„Costul lucrărilor a fost de circa 71 milioane de lei, bani alocați din Fondul Rutier al Republicii Moldova. Podul peste râul Bîc și peste calea ferată are o lungime de 60 de metri și va reduce timpul de călătorie pentru șoferi, mai ales pentru cei care fac naveta din localitățile Ghidighici, Vatra, Grătiești și alte suburbii”, se menționează într-o postare pe pagina oficială a premierului Natalia Gavrilița de pe Facebook.
Construcția podului a început în 2016 și urma să fie finalizată încă în vara anului 2020. „Ne-am asigurat că responsabilii de implementarea proiectului și autoritățile colaborează pentru a finaliza lucrările cu responsabilitate și cât mai rapid. Pe mai multe șantiere veșnice, moștenite de la guvernările precedente, se atestă o înviorare și cred că în primăvară lichidăm restanțele și pornim șantiere noi”, a menționat Natalia Gavrilița.
Deschiderea podului face parte dintr-un proiect mai amplu, care prevede lărgirea porțiunii de centură M1 Pruncul – Cricova la patru benzi, construcția unei intersecții denivelate cu strada Petricani, construcția unor benzi de virare la stânga sub podul inaugurat astăzi, pentru a separa fluxurile de transport.