Parlament care va fi format în urma alegerilor parlamentare ordinare din 24 februarie va activa după reguli noi. Luând în considerare faptul că în viitorul Parlament vor veni deputați aleși pe circumscripții uninominale, legislatura actuală va realiza reforma parlamentară în sesiunea de toamnă-iarnă și va adopta noul Cod al procedurilor parlamentare, care prevede alte modalități de lucru în Parlament, transmite IPN.
Miercuri, 1 august, în cadrul conferinței de bilanț al sesiunii de primăvară-vară, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că regretă că a durat prea mult concursul privind selectarea companiei care să realizeze reforma tehnologică în Parlament. „Noi voiam să facem aceste schimbări odată cu finalizarea mandatului. La începutul anului estimările erau că vom intra în campanie electorală în septembrie-octombrie. Noi am decalat puțin în timp acțiunile legate de campania electorală, iar eficienta Parlamentului trebuie asigurată pentru lunile septembrie-noiembrie. Implementarea reformei se va face în toamnă, cu intrarea în vigoare de la 1 ianuarie, în așa fel încât noul Parlament să aibă o nouă structură”, a spus Andrian Candu.
Potrivit lui Andrian Candu, conceptul despre cum trebuie să arate structura Parlamentului și tot ce înseamnă optimizări este gata. În noul Parlament nu vor exista asistenți parlamentari, care în prezent sunt peste o sută și sunt o povară bugetară, menționează președintele legislativului. În luna august se va veni cu o planificare de acțiuni și din luna septembrie se va lucra la implementarea mai multor sisteme electronice, inclusiv a votului electronic.