logo

Noul ministru al economiei promite să „trateze” problema, nu simptomele


https://www.ipn.md/ro/noul-ministru-al-economiei-promite-sa-trateze-problema-nu-7965_1066309.html

Toate deciziile și politicile elaborate de către Ministerul Economiei și Infrastructurii vor fi realizate într-un mod colegial, iar după identificarea tuturor problemelor nu se vor „trata” doar simptomele, dar și problema reală, de la rădăcină. Este declarația ministrului economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, făcută în cadrul unei ședințe de lucru privind problemele din domeniul transporturilor, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al MEI, ministrul a comunicat că își dorește ca modul de lucru să se schimbe, să existe colaborare. Vadim Brînzan spune că sunt o mulțime de probleme în domeniul transporturilor și că a primit solicitări peste solicitări, care, în mare parte, se referă la tarife și dificultățile cu care se confruntă transportatorii în relația cu autoritățile.

La ședință a fost abordat subiectul combaterii transportului ilicit de persoane, inclusiv a celui în regim de taxi. Ministrul a pledat ca transportul să fie legal, sigur și să existe o concurență loială între companii.

În prezent, pe piața transportului rutier activează 2605 de agenți economici care prestează servicii de transport rutier de mărfuri și persoane pe direcții naționale și internaționale.