Analiză IPN: …după toate câte s-au întâmplat, Vlad Filat şi PLDM vor aborda o poziţie dură. Ei vor purta negocierile transparent şi de pe poziţiile de formaţiune cu cele mai multe mandate în Parlament, comparativ cu toţi potenţialii parteneri de coaliţie luaţi împreună şi ţinând cont de experienţa tristă, pentru sine, de purtare a negocierilor de până acum.
Este de aşteptat că, astăzi sau mâine, PLDM va propune preşedintelui Nicolae Timofti o nouă candidatură la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. Logica lucrurilor, întâmplate în ultimul timp pe arena politică, spune că noua candidatură va fi aceeaşi ca şi în primul caz – liderul PLDM, Vlad Filat. Aceasta în pofida deciziei Curţii Constituţionale (CC) din 22 aprilie 2013, potrivit căreia Vlad Filat nu putea ocupa o funcţie de demnitate publică pentru că Guvernul anterior, condus de el, a fost demis de către Parlament pentru suspiciuni de corupţie. Dar tocmai de aceea s-au şi produs lucrurile menţionate mai sus, inclusiv, interpretarea de către Parlament a respectivei hotărâri a CC în sensul în care, într-o altă tentativă, Vlad Filat să poată candida şi, respectiv, ocupa funcţia de prim-ministru, cel puţin la modul teoretic.
Trei motive pentru PLDM
Există cel puţin trei motive din care PLDM va proceda anume aşa şi nu altfel, adică se va grăbi să înainteze candidatura şi aceasta va fi a lui Vlad Filat.
Unu: Ca să respingă cât mai repede şi cât mai convingător învinuirea că votarea unor acte legislative importante, în comun cu PCRM, de la sfârşitul săptămânii trecute, ar însemna renunţarea la negocierile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare democratice cu constituirea unui guvern democratic, precum şi provocarea deliberată a alegerilor parlamentare anticipate;
Doi: Ca să respingă învinuirea şi să demonstreze, cel puţin, aparenţa că nu pune în pericol procesul de integrare europeană a ţării, să încerce să liniştească partea din populaţie deranjată de această perspectivă şi partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova, în special oficialităţile UE;
Trei: Să-şi salveze ce mai poate salvat din rating-ul, bunul nume şi perspectiva politică a formaţiunii şi ale liderului său după loviturile multiple şi serioase primite în perioada de la dezvăluirile, legate de vânătoarea din „Pădurea Domnească”, la începutul lunii ianuarie, şi până la knockout-ul, aplicat de CC pe 22 aprilie 2013.
Trei motive pentru preşedintele Timofti
Este de aşteptat că, în urma consultărilor cu fracţiunile, prevăzute de legislaţie, preşedintele Nicolae Timofti îl va desemna pe Vlad Filat încă o dată în calitate de candidat la funcţia de premier şi aceasta iarăşi din câteva motive.
Unu: PCRM va continua să nu participe la consultări şi, respectiv, nu va propune o candidatură. Aceasta pentru că îşi doreşte alegeri anticipate şi, pentru că, chiar dacă este cea mai numeroasă fracţiune din Parlament, nu are şanse să acumuleze numărul necesar de voturi pentru a forma propriul guvern sau un guvern de coaliţie;
Doi: Nicio altă fracţiune nu va propune candidaturi, pentru că niciun oricare alt candidat nu are şanse cel puţin teoretice să fie votat în Parlament;
Trei: Deşi s-a declarat pregătit să respecte hotărârea din 22 aprilie a CC, şeful statului a respins tranşant învinuirea că ar fi încălcat prevederile constituţionale în primul caz de desemnare a lui Vlad Filat. El se va folosi de aceasta posibilitate pentru a-şi reconfirma poziţia, deja sub acoperirea interpretării Parlamentului, potrivit căreia moţiunea de cenzură a fost una de natură strict politică, fără consecinţe penale, administrative etc. Drept acoperire îi poate servi şi susţinerea directă pe care i-a acordat-o în primul caz ambasadorul SUA la Chişinău, William Moser, iar ambasadorii multor state europene i-au transmis-o în mod mai privat. Este puţin probabil ca CC să declare şi de data aceasta neconstituţional decretul preşedintelui, dar chiar dacă se va întâmpla aşa, aceasta va fi mult mai târziu şi se va referi la o altă situaţie politică din ţară, s-ar putea radical deosebită, ca să mai conteze.
Acelaşi-altul Vlad Filat
Este adevărat că acelaşi Vlad Filat, în calitate de candidat desemnat, va fi altul, comparativ cu prima sa desemnare. Poziţia sa, ca şi a PLDM în ansamblu, va fi mai dură, chiar rigidă, iar negocierile se aşteaptă să se desfăşoare într-un cadru public. Ambele elemente ale poziţiei au fost formulate în declaraţia Consiliului Naţional Politic al formaţiunii din 26 aprilie.
„Este absolut necesar ca acest proces să fie unul public, pentru ca cetăţenii să cunoască detaliile negocierilor ”, a spus Vlad Filat în cadrul şedinţei Consiliului, potrivit unui comunicat difuzat atunci presei. Spre regret, clasa politică moldovenească ne-a învăţat că nu totdeauna trebuie să credem numaidecât în ceea ce anunţă sau promite ea, inclusiv referitor la transparenţa procesului de negocieri, ca şi a procesului politic în ansamblu, însă, după toate câte s-au întâmplat de la prima desemnare a candidatului la prim-ministru, PLDM şi Vlad Filat chiar că nu au alte şanse de a recupera din pierderi decât informând şi consultând din plin opinia publică, societatea, măcar de acum înainte. Regretul pentru practica anterioară vine şi în contextul invitaţiei lansate de două ori şi respinse, delicat, ce-i drept, de premierul desemnat de atunci, tot de atâtea ori, la dezbaterea publică întitulată „Cultura formării Guvernului. Ce trebuie să ştie, să aştepte şi să ceara societatea în cazul formării unui nou Guvern, rezultat din criză politică?”, o ediţie din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat de Agenţia de presă IPN.
După toate câte s-au întâmplat, Vlad Filat şi PLDM vor aborda o poziţie dură. Ei vor purta negocierile de pe poziţiile de formaţiune cu cele mai multe mandate în Parlament, comparativ cu toţi potenţialii parteneri de coaliţie luaţi împreună şi ţinând cont de experienţa tristă, pentru sine, de purtare a negocierilor de până acum. Potrivit aceleaşi declaraţii a Consiliului formaţiunii, candidatul la funcţia de prim-ministru va pretinde la dreptul să aprobe sau să respingă nu doar solicitările partenerilor de negocieri pentru anumite funcţii de miniştri, de exemplu, ci şi candidatura concretă a persoanei care va fi delegată în această funcţie. Aceasta va consolida mult poziţia primului ministru în eventualul Cabinet, comparativ cu cele anterioare, respectiv, va diminua mult poziţia liderilor partidelor componente ale eventualei alianţe de guvernământ, dar aceasta este acum situaţia. Unii vor considera aceste condiţii drept dure şi nedemocratice, alţii vor motiva cu lecţia deja trecută, potrivit căreia primul ministru, de unul singur, răspunde cu toată cariera sa politică şi cu tot numele său bun pentru suspiciuni de acte de corupţie, comise, eventual, de oricare dintre membrii Cabinetului de Miniştri. În context, stăruie în memorie reacţia de multe ori inadecvată, din punct de vedere al discursului politic, a liderilor unor partide atunci când primul ministru a încercat doar să-ţi expună opinia despre prestaţia şi profesionalismul unor miniştri şi şefi de agenţii guvernamentale delegaţi de partidele respective. Acum, va fi la discreţia conducerii PDM, în persoana lui Vlad Plahotniuc şi Marian Lupu, a aripii Ion Hadârcă din cadrul PL, dacă acceptă sau nu condiţiile. După toate câte s-au întâmplat, acestea vor avea de ales doar între acceptarea condiţiilor dure şi alegerile parlamentarele anticipate.
PLDM afirmă că deja s-a aflat în această situaţie şi a cedat tot ceea ce i s-a cerut pentru menţinerea şansei de a constitui o nouă majoritate parlamentară şi a crea un nou guvern cu opţiune europeană. Potrivit spuselor anterioare ale lui Vlad Filat, asemenea tactică în negocieri i-a fost solicitată şi de partenerii de dezvoltare. Acum rolurile politice s-au inversat şi fiecare jucător politic este chemat să-şi atribuie partea sa de responsabilitate. Unii pentru condiţii dure în negocieri, alţii pentru capacitatea de a găsi soluţie din situaţie, dar şi unii, şi alţii pentru eventualitatea anticipatelor şi deturnarea cursului european. Dacă ar fi să anticipăm, am putea spune că, în situaţia actuală, negocierile vor fi atât de dure, condiţiile vor fi mai degrabă neacceptate decât acceptate de partenerii PLDM la negocieri.
Jocul de-a ţara pe buza prăpastiei
Până aici a fost vorba despre partea tehnică a relaţiilor actuale dintre foştii membri ai alianţei de guvernământ din Moldova. Până acum, aceştia şi-au jucat partidele lor de şah politic după înţelegerea şi capacităţile de care au fost în stare. Fiecăruia i s-a părut sau chiar a câştigat bătălii politice în raport cu ceilalţi parteneri. Fiecare dintre ei a acţionat pe cont propriu, dar a coalizat, direct s-au indirect, atât cu unii parteneri de alianţă împotriva altora, cât şi cu alte forţe politice din Parlament, în special, cu principala forţă de opoziţie – PCRM. De fiecare dată s-au găsit dintre cei care s-au considerat învingători, şi-au justificat loviturile sub centură şi coalizarea cu PCRM prin scopuri „nobile, înalte şi curate”, ca peste un anumit timp fiecare dintre ei să guste din amărăciunea dezamăgirilor şi înfrângerilor. Între timp, însuşi PCRM şi-a cizelat stilul luptei politice, a renunţat la boicotarea inutilă a lucrărilor Parlamentului şi protestele stradale, a revenit în sala Legislativului, pentru a trage sforile politice cu multă abilitate şi eficienţă politică, utilizând, pe rând, pe toţi foştii aliaţi unii împotriva altora. Şi acest şah politic ar fi fost chiar foarte util şi interesant, s-ar fi considerat drept un indiciu al maturizării clasei politice, dacă nu ar fi fost atât de trist şi periculos pentru starea morală a societăţii şi destinul european al ţării. Cu fiecare mişcare înainte în derularea conflictului, fiecare dintre jucători au împins situaţia tot mai aproape de buza prăpastiei, care, iniţial, avea un chip mai mult intern: pericolul alegerilor anticipate şi diminuarea potenţialului naţional de integrare europeană. Acum am ajuns să ne arate asupra pericolului prăpastiei şi europenii, mai întâi Catherine Ashton şi Štefan Füle, apoi Thorbjørn Jagland şi Jean-Claude Mignon, lista va continua dacă „ai noştri” nu se opresc, măcar la marginea hăului.
Şanse mai sunt. Mai sunt?
Din punct de vedere tehnic, ceea ce s-a întâmplat în Parlament vineri, 3 mai, pare să fie prima victorie reală a PLDM, după şirul de inconsecvenţe, înfrângeri şi umilinţe pe care le-a suportat pe toate fronturile de la începutul anului până acum, în mare parte din propria vină. Practic, în câteva zile după cunoscuta decizie a CC, formaţiunea a găsit voinţă şi capacitate pentru răsturnarea de fapt, a situaţiei. Ca şi PDM în cazul destituirii guvernului, s-a folosit de serviciile PCRM. Şi-a recuperat lucrurile pe care zice că a fost forţat de către PDM să le cedeze în regim de urgenţă, legate de sistemul electoral mixt, CNA, Procuratura generală, Curtea Constituţională. Deciziile respective au fost revotate în comun cu PCRM, în acelaşi regim de grabă şi lipsă de transparenţă, cum au fost votate iniţial cu PDM. A obţinut chiar mai mult: prin demisia liderului PDM Marian Lupu din funcţia de preşedinte al Parlamentului, previzibilă demult, de altfel. În sensul acesta, foştii parteneri şi rivali de AIE abia acum au ajuns la mult vehiculata „variantă zero”. Dar vineri s-a sărit şi mult peste cal. De ce a fost nevoie, de exemplu, să se majoreze pragul electoral, care reduce gradul de reprezentativitate în Parlament, respectiv, reduce nivelul democraţiei în societate, sau să se formuleze problemele legate de prestaţia judecătorilor CC astfel, încât să poată fi calificată ca pericol pentru independenţa Curţii şi a membrilor ei? Mai degrabă este vorba despre lipsa simţului măsurii în comunicarea şi relaţiile politice, pe care au demonstrat-o anterior şi PDM, şi PL. Sau poate că la mijloc este şi „ajutorul” acordat de PCRM pentru a discredita definitiv AIE în ansamblu şi pe fiecare componentă în parte deja în faţa europenilor, după ce i-a „ajutat” să se discrediteze reciproc în faţa societăţii moldoveneşti?
Oricum, această tristă şi periculoasă experienţă arată şi calea pe care se poate obţine uşor şi repede reaşezarea unor lucruri şi aşezarea altora pe făgaşuri normale, inclusiv în ceea ce priveşte perspectiva europeană a Moldovei, prin votul unei noi majorităţi parlamentare stabile. Această cale se numeşte iniţierea şi finalizarea în termeni foarte scurţi a negocierilor pentru constituirea noii majorităţi parlamentare, fără precondiţii, fără răsucire de mâini, lovituri din spate şi şiretlicuri „deştepte”. Mai este oare posibil?
Pentru astăzi preşedintele Nicolae Timofti a anunţat începerea consultărilor cu fracţiunile parlamentare…
Valeriu Vasilică, IPN