logo

Notele la BAC vor fi afişate vineri


https://www.ipn.md/ro/notele-la-bac-vor-fi-afisate-vineri-7967_998657.html

Elevii care au susţinut examenele de bacalaureat îşi vor afla notele vineri, 29 iunie. Rezultatele vor fi afişate în centrele de bacalaureat. Directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov, a declarat pentru Info-Prim Neo că elevii care nu vor fi de acord cu notele le vor putea contesta timp de 48 de ore, iar cei care au luat note negative vor putea susţine din nou examenele în cadrul sesiunii suplimentare din luna iulie. Potrivit Ministerului Educaţiei, până acum au fost anulate 289 de lucrări de examen pentru că s-a demonstrat că elevii au copiat sau au comis alte încălcări. Aceşti elevi vor veni la anul viitor să susţină repetat examenele ratate. Pentru încălcări grave ale metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor în sesiunea curentă au fost demişi 9 preşedinţi ai centrelor de bacalaureat, 2 preşedinţi au primit mustrări aspre, iar alţi 3 s-au ales şi cu mustrări aspre în calitatea lor de directori de liceu. De asemenea, circa 70 de asistenţi şi 2 secretari ai centrelor de bacalaureat au fost demişi. În sesiunea 2012 BAC-ul a fost susţinut de circa 30 de mii de elevi în 159 de centre de bacalaureat.