„Desigur, trezesc milă și compasiunea nostalgicii comuniști moldoveni, care, pe de o parte, pretind că împărtășesc valorile marxist-leniniste, pe care le detestă Putin, iar, pe de altă parte, nu-și pot stăpâni manifestarea servilismului față de Putin și regimul lui războinic, imperialist. În acest sens, călătoria deputatului comunist Constantin Starîș la Moscova și umilirea acestuia în fața lui Putin ne reamintește despre bancul în care o primată se simțea frustrată, fiindcă nu se putea decide – este ea frumoasă sau deșteaptă...”
---
Prima revoluție colorată a fost roșie
În contextul apropierii celei de 100-a aniversări a URSS este de presupus că nostalgia după imperiul sovietic va atinge apogeul la 7 noiembrie – ziua puciului bolșevic, de la care a pornit crearea statului totalitar. Din perspectiva actuală, există temei pentru a identifica așa-zisa Marea revoluție socialistă din octombrie drept prima revoluție colorată – roșie. Evident, tipologia revoluțiilor colorate a fost elaborată relativ recent. Gene Sharp, căruia i se atribuie elaborarea metodologiei declanșării revoluțiilor colorate, neviolente, în lucrarea „De la dictatură la democrație”, a ironizat pe seama meritelor ce i se atribuie. Dimpotrivă, Gene Sharp mărturisește că nu a inventat nimic, ci a studiat experiența multiplelor revoluții nonviolente din secolul XX. De exemplu, a studiat și a fost impresionat de „istoria rezistenței non-violente din Rusia – împotriva țarismului și stalinismului… Dacă actualmente rușii afirmă că lupta non-violentă a fost inventată de americani, atunci acest lucru este o manifestare de lipsă de patriotism”.
Lăsând la o parte detaliile privind revoluțiile colorate, este important să se sublinieze că revoluția bolșevică se înscrie, tipologic, în categoria revoluțiilor colorate. În primul rând, revoluția bolșevică a fost influențată ideologic din străinătate. De bună seamă, ideologia marxistă, care i-a inspirat pe bolșevici avea la bază, potrivit lui Lenin, trei izvoare și trei părți componente – filosofia clasică germană, economia politică engleză și socialismul utopic francez. În al doilea rând, revoluția bolșevică a fost realizată de persoane revenite din străinătate. Liderul bolșevic, Vladimir Lenin, s-a întors în Rusia, în aprilie 1917. El a revenit din Elveția, după 10 ani de aflare în emigrație, împreună cu ortacii săi. O lună mai târziu, în mai 1917, Lev Troțrki – „demonul revoluției”, s-a întors în Rusia din SUA. De fapt, în acea perioadă, după abdicarea țarului Nicolai al II-lea, în Rusia s-a întors o cohortă întreagă de revoluționari de toate culorile. Scopul a fost transformarea războiului imperialist în război civil, pentru a pune mâna pe putere și a aprinde pojarul revoluție mondiale.
Revoluția roșie a fost finanțată din străinătate
Conducerea militară a Germaniei din acea perioadă urmărea scopul ieșirii Rusiei din Primul Război Mondial. În acest sens, lozinca leninistă – transformarea războiului imperialist în război civil, convenea de minune Germaniei, căreia îi venea extrem de greu să lupte pe două fronturi. Pentru a-și atinge scopul, cercurile germane i-au organizat lui Lenin și ortacilor său un coridor verde, pe traseul Elveția – Germania –Suedia – Finlanda – Petersburg. La război, ca la război, toate metodele se potrivesc, dacă se crede că ele pot fi utile. Respectiv, lui Lenin și ortacilor lui li s-a pus la dispoziție un vagon sigilat, pentru a avea certitudinea că vor ajunge la destinație. Pe marginea acestuia fapt a ironizat Winston Churchill: „Este necesar să se acorde o atenție deosebită demersului conducerii militare germane, care a folosit cea mai teribilă armă împotriva Rusiei – l-a transportat pe Lenin într-un vagon sigilat, din Elveția în Rusia, ca pe un bacil de ciumă”. Ilici și ortacii revoluționari au avut o călătorie de vis, în vagonul sigilat, cu mâncăruri, bere, literatură revoluționară, veselie și voie bună. Călătorii erau bine dispuși fiindcă aveau un plan ce cuprindea 10 teze.
Suportul conducerii militare germane pentru revoluționarii bolșevici nu s-a rezumat doar la organizarea coridorului verde, în vagonul sigilat. Există multiple dovezi că guvernul german a finanțat copios proiectul bolșevic de transformare a războiului imperialist în război civil. Ceea mai prețioasă dovadă aparține unuia dintre liderii Internaționalei a II-a Socialiste, Eduard Bernstein, care a publicat, în 1921, în organul central al Partidului Social Democrat German, articolul întitulat „O istorie dubioasă”, în care confirma că, în calitate de deputat, “în cadrul unei reuniuni a Comitetului pentru politică externă a Reichstagului a fost informat că bolșevicii au primit peste 50 de milioane de mărci de aur de la guvernul german”. Ulterior, ca răspuns la campania de „calomnie” din presa comunistă, Bernstein a sugerat să fie dat în judecată. Însă nimeni nu s-a încumetat să-l atace pe Bernstein în justiție, iar campania calomnioasă împotriva lui a fost imediat oprită;
Revoluția roșie a fost globalistă
Ideea unei revoluții mondiale a fost folosită pe scară largă de către liderii bolșevismului, pentru a obține sprijinul marxiștilor europeni și, totodată, pentru a interveni în treburile altor state, ajutând comuniștii locali să pregătească lovituri de stat. În aceste scopuri, a fost creată o organizație internațională specială subversivă – Kominternul (vezi cea de-a 10-a teză din aprilie a lui Lenin).
Curios, dar simbolul revoluției socialiste – secera și ciocanul, este unul din simbolurile frăției masonice. A fost elaborat în 1918, după puciul bolșevic din 7 noiembrie 1917. Autor al simbolului este Evgheniy Kamzolkin, care niciodată nu a fost bolșevic sau comunist, dar era membru al Societății Leonardo da Vinci, Mare Maestru al organizației secrete Prioria din Sion. Mai mult, steaua cu cinci colțuri – pentagrama, de asemenea, este simbol masonic.
Revoluția roșie a fost relativ pașnică
Revoluția roșie a fost precedată de proteste relativ pașnice, cu implicarea maselor largi. La 3 iulie 1917, la Petrograd au început manifestările antiguvernamentale ale soldaților și muncitorilor, provocate de bolșevici, care au pus capăt dualității puteri de stat, aceasta trecând în mâinile Guvernului provizoriu. Lenin și prietenul său Zinoviev au lăsat totul baltă și au fugit, ascunzându-se în coliba de la Razliv, iar apoi în Finlanda (iată de la cine s-a inspirat Plahotniuc și Șor în iunie 2019). Respectiv, în perioada iulie-noiembrie 1917, unul dintre rolurile cheie în pregătirea puciului bolșevic i-a revenit „demonului revoluției” – Lev Troțki.
Însăși lovitura de stat din 7 noiembrie 1917 a avut un caracter pașnic. Martorii menționau că în ziua „furtunii”, Palatului de Iarnă a fost luat, practic fără opunere din partea forțelor de ordine ale puterii legale. În preajmă se dădea un spectacol de balet la Teatrul Mariinsky, care era arhiplin. Victime ale luării cu asalt a Palatului de iarnă au fost 6 persoane ucise și vreo 50 rănite, din rândul celor care au încercat totuși să opună rezistență asaltatorilor bolșevici. Trei femei din batalionul de șoc au fost violate…
Oricum, revoluția roșie, din 7 noiembrie 1917, a fost una relativ pașnică, ca orice revoluție colorată. Dar orice revoluție colorată se termină cu organizarea alegerilor. Așa a fost și în cazul revoluției roșii. Peste 3 săptămâni după puci, bolșevicii au convocat alegeri în Adunarea Constituantă, pe care le-a pierdut. Și în acest moment se termină asemănarea revoluției roșii cu alte revoluții colorate.
Concluzii
Actualii nostalgici după URSS trebuie să însușească un lucru – nostalgia lor are drept punct de pornire o revoluție colorată, care a fost roșie. Revoluția roșie a fost relativ pașnică. Violențele au început după ce bolșevicii au pierdut alegerile în Adunarea Constituantă pe care au dizolvat-o cu forța armelor. Asta a însemnat începutul războiul civil, după planul lui Lenin și a finanțatorilor săi din străinătate. În acel război civil, care a durat peste 5 ani, până în 1923, au fost uciși peste 12 milioane de cetățeni ruși. Pentru comparație, în războiul imperialist de partea Antantei, Rusia a pierdut aproximativ 1 milion de soldați.
După semnarea Tratatului de la Brest, în martie 1918, Lenin și guvernul său bolșevic și-au îndeplinit, practic întocmai, toate obligațiunile față de finanțatori străini, inclusiv, recunoașterea Ucrainei. Ieșirea din acordul de la Brest și începutul reconstruirii imperiului, în versiunea sa sovietică, a avut loc odată cu terminarea Primului Război Mondial. Însă varianta sovietică a imperiului și-a demonstrat ineficiența, ruinându-se. Iată de ce Putin și regimul lui se tem ca dracul de tămâie de revoluțiile colorate și nu-l pot suferi pe Lenin și clica lui bolșevică, erijându-se în oponenți ai liderului bolșevic, Vladimir Lenin, pe care îl acuză că a distrus închisoarea popoarelor, dând autonomie popoarelor înrobite de Imperiul rus.
Desigur, trezesc milă și compasiunea nostalgicii comuniști moldoveni, care, pe de o parte, pretind că împărtășesc valorile marxist-leniniste, pe care le detestă Putin, iar, pe de altă parte, nu-și pot stăpâni manifestarea servilismului față de Putin și regimul lui războinic, imperialist. În acest sens, călătoria deputatului comunist Constantin Starîș la Moscova și umilirea acestuia în fața lui Putin ne reamintește despre bancul în care o primată se simțea frustrată, fiindcă nu se putea decide – este ea frumoasă sau deșteaptă.