Noroc va fi susţinut de Moldova-Concert
https://www.ipn.md/ro/noroc-va-fi-sustinut-de-moldova-concert-7967_974395.html
Ansamblul de muzică uşoară „Noroc” va activa pe lângă organizaţia concertistică şi de impresariat „Moldova-Concert”. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Guvern în această săptămână, transmite Info-Prim Neo.
Ministerul Culturii şi Turismului a propus înregistrarea ansamblului „Noroc” în calitate de structură autonomă a întreprinderii de stat „Moldova-Concert”, în scopul restabilirii şi susţinerii activităţii formaţiei.
„Această formaţie-legendă din R. Moldova a avut o prestaţie deosebită pe parcursul a mulţi ani şi rămâne un simbol al muzicii moldoveneşti. Credem că este un pas important pentru cultura noastră, acordând atenţie formaţiilor artistice de valoare”, a spus viceprim-ministrul Victor Stepaniuc.
„Noroc” a fost fondat în anul 1967. În ultimii ani a funcţionat ca un trio, fiind condus de regretatul Mihai Dolgan.