logo

Nominalizările pentru președinția Comisiei Europene: un test pentru guvernanța UE? Op-Ed


https://www.ipn.md/ro/nominalizarile-pentru-presedintia-comisiei-europene-un-test-pentru-guvernanta-7978_1066426.html

Componența și planul de activitate al viitoarei Comisii Europene va avea repercursiuni imediate pentru Republica Moldova. În domeniul politicii externe și de vecinătate, rămâne de văzut care vor fi cheltuielile alocate pentru următorul instrument bugetar 2021 – 2027, destinat țărilor din afara UE. În același context, este de așteptat ca viitoare Comisie să seteze noile obiective și livrabile pentru Parteneriatul Estic în perioada post-2020. Pe această dimensiune, accentele Comisiei pot fi diferite în funcție de personalitatea, strategia, viziunea și echipa viitorului președinte al Comisiei Europene”.
---


Pe 20 – 21 iunie, la Bruxelles, a avut loc Summit-ul Consiliului European care a reunit șefii de stat și de guvern a celor 28 de state membre ale UE. Pe agenda Summit-ului s-au aflat discuțiile privind nominalizarea Consiliului European pentru poziția de președinte al Comisiei Europene, dar și posibilele candidaturi pentru conducerea altor trei instituții-cheie: Parlamentul European, Consiliul European și Banca Centrală Europeană.

La finalul Summit-ului, Donald Tusk, președintele Consiliului European, a anunțat că nu s-a convenit asupra unei decizii susținută de majoritatea țărilor membre cu privire la candidaturile propuse. Astfel, o nouă rundă de consultări va avea loc Duminică, 30 iunie, cu doar două zile înainte de prima ședință plenară a noii legislaturi europene la Strasbourg.

Dată fiind multitudinea actorilor implicați în procesul de alegere a viitorilor lideri europeni (familiile politice pan-europene, guvernele naționale și instituțiile supranaționale), aceste negocieri reprezintă un test pentru sistemul Spitzenkadidaten, controlul exercitat de către Parlament asupra Comisiei, dar și pentru balanța de putere în rândul grupurilor politice din Parlamentul European.

Alegerile pentru Parlamentul European

Rezultatele scrutinului pentru Parlamentul European, desfășurat în perioada 23 – 26 mai, au complicat ecuația alegerii președintelului Comisiei Europene. Dacă înaintea alegerilor candidații desemnați de către Partidul Popular European (Manfred Weber) și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (Franns Timmermans) erau cotați cu cele mai mari șanse să obțină această poziție, fragmentarea votului cetățenilor europeni a permis integrarea unui al treilea grup parlamentar în această ecuație – Reînnoim Europa (Margrethe Vestager).

Mai exact, distribuția mandatelor din Parlamentul European (fig. 1), nu a permis popular-europenilor (PPE) și social-democraților (S&D) să negocieze asupra candidaturii la șefia Comisiei și Parlamentului fără a lua în considerare poziția grupului Reînnoim Europa. PPE și S&D au obținut împreună 335 de locuri în noul legislativ, insuficient pentru a deține majoritatea simplă necesară nominalizării candidaților agreați de către aceste grupuri (376 de voturi). În acest context, grupul condus de Dacian Cioloș (Reînnoim Europa) și susținut de către președintele francez Emmanuel Macron deține o marjă importantă de acțiune în procesul de negocieri și poate diminua avantajul PPE de a obține cel mai mare număr de mandate în urma alegerilor europarlmantare.

 

Spitzenkadidaten – o procedură (i)relevantă?

Nominalizarea președintelui Comisiei Europene reprezintă un exercițiu de verificare pentru practicile formale și informale existente până acum la Bruxelles. Practicile formale se referă la prevederile art. 17(6) și 17(7) al Tratatului de la Lisabona (2009), ce menționează că liderul Comisiei urmează a fi ales prin votul majorității deputaților din Parlament, iar Consiliul European și Parlamentul sunt ambele responsabile de procesul premergător votării acestuia. Practicile informale vizează procedura de Spitzenkandidaten, susținută activ de către Parlament datorită prerogativelor mai extinse ce îi sunt oferite grupurilor parlamentare.

Introducerea procedurii de Spitzenkadidaten în etapa post-Lisabona a venit să consolideze rolul Parlamentului European în desemnarea candidatului pentru șefia Comisiei Europene. Conform acestei proceduri, instituită printr-o rezoluție a PE (2012), grupul politic ce obține cele mai multe mandate în PE este primul în măsură să înainteze candidatul său pentru această funcție și să ceară suportul Consiliului European.

Sub acest aspect, rezultatele alegerilor din acest an i-au oferit postura de Spitzenkadidaten lui Manfred Weber, liderul Grupului PPE din Parlamentul European. Weber se bucură de susținerea cancelarului Angela Merkel (PPE) în Consiliul European, dar nu intră în grațiile lui Emmanuel Macron (ALDE) sau Pedro Sanchez (S&D). Mai mult decât atât, grupurile Socialiștilor și Liberalilor din Parlamentul European au declarat în ajunul Summit-ului din 20/21 iunie că nu vor susține candidatura lui Weber pentru președinția Comisiei Europene. În aceste condiții, există șanse puține ca Weber să fie nominalizat de către Consiliul European pentru acest post, ceea ce va scădea relevanța procedurii Spitzenkadidaten pentru procesul decizional al UE. De asemenea, această situație ar putea influența mecanismele de control deținute de către Parlament asupra Comisiei pe dimensiunea aprobării componenței Colegiului de Comisarii pentru termenul 2019 – 2024.

În lipsa lui Weber, Michel Barnier (PPE), negociator-șef al Uniunii Europene pentru Brexit și învinsul lui Juncker în cursa pentru candidatura PPE la șefia Comisiei în 2014, are șanse reale să fie înaintat Parlamentului pentru această poziție. Prin gestionarea portofoliului de negocieri cu Marea Britanie și interacțiunea directă pe care a avut-o cu statele membre în această perioadă, Barnier ar putea obține votul de încredere din partea Consiliului European ca și candidatură de compromis. Statele din grupul de la Visegrad și-au declarat suportul pentru candidatura lui Barnier, ca una din opțiunile viabile în procesul de consultări.

Dincolo de discuțiile existente în prezent, un criteriu important de departajare pare a fi experiența guvernamentală a candidaților propuși. În ultimii 20 de ani, de la Comisia Prodi încoace, toți președinții Comisiei au fost anterior șefii guvernelor naționale. Astfel, apartenența și activitatea guvernamentală le-a permis acestora să interacționeze direct cu alți membri ai Consiliului European și să obțină suținerea acestora. Totodată, numirile în cauză (Prodi, Barosso sau Juncker) demonstrează raportul de forțe dintre Consiliul European și Parlamentul European pe dimensiunea nominalizării președintelui Comisiei Europene. Deși influența partidelor politice pan-europene la nivelul UE este într-o continuă evoluție, statele-membre dețin rolul-cheie în sistemul decizional de la Bruxelles.

În loc de concluzii

Procesul de selecție și numire a liderilor europeni nu este unul ușor. Interacțiunea și dialogul dintre instituții sunt și vor fi influențate de afilierea politică a candidaților propuși, viziunile acestora privind viitorul Europei, dar și de alianțele între statele-membre axate pe obținerea unor avantaje în urma votării unui anumit candidat. În condițiile unei fragmentări extinse a votului pentru alegerile europarlamentare, marja de negocieri a PPE, respectiv S&D, este mai mică comparativ cu 2014. Respectiv, votul curentului centrist, condus de Emmanuel Macron în Consiliul European și reprezentat de către grupul parlamentar Reînnoim Europa, poate conduce la agrearea unei candidaturi de compromis, ca Barnier sau Vestager.  

Una peste alta, componența și planul de activitate al viitoarei Comisii va avea repercursiuni imediate pentru Republica Moldova. În domeniul politicii externe și de vecinătate, rămâne de văzut care vor fi cheltuielile alocate pentru următorul instrument bugetar 2021 – 2027, destinat țărilor din afara UE. În același context, este de așteptat ca viitoare Comisie să seteze noile obiective și livrabile pentru Parteneriatul Estic în perioada post-2020. Pe această dimensiune, accentele Comisiei pot fi diferite în funcție de personalitatea, strategia, viziunea și echipa viitorului președinte al Comisiei Europene.

Autor: Mihai Mogâldea