Miniştrii Guvernului Gaburici au depus jurământul în faţa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi în prezenţa reprezentanţilor misiunilor diplomatice, transmite IPN.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”, au jurat miniştrii.
Preşedintele Nicolae Timofti a declarat că salută decizia de astăzi, 18 februarie, a Parlamentului prin care noul guvern a primit vot de încredere, menţionând că această decizie a fost aşteptată de două luni şi jumătate de către societate şi acestei aşteptări i s-a pus capăt. „Este necesar, domnule prim-ministru şi doamnelor şi domnilor miniştri, ca în perioada imediat următoare să întreprindeţi acţiuni de redresare a situaţiei financiare, economice şi sociale a ţării, şi, în primul rând, a pieţei valutare. De asemenea, se impune ca ministerele de forţă să se concentreze pe problemele de securitate internă şi externă a ţării. Angajamentele noastre, luate în faţa cetăţenilor şi a partenerilor noştri de dezvoltare, trebuie puse în practică”, a menţionat şeful statului.
Premierul Chiril Gaburici a declarat că simte o responsabilitate enormă, pe care şi-o asumă împreună cu echipa sa. De asemenea, şi-a exprimat speranţa că noul cabinet de miniştri va reuşi realizarea programului de activitate 2014-2018.
Componenţa Guvernului:
Premier – Chiril Gaburici;
Viceprim-ministru, ministru al economiei – Stephane Cristophe Bride;
Viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe şi integrării europene – Natalia Gherman;
Viceprim-ministru pentru reintegrare – Victor Osipov;
Ministru al finanţelor – Anatol Arapu;
Ministru al justiţiei – Vladimir Grosu;
Ministru al afacerilor interne – Oleg Balan;
Ministru al apărării – Viorel Cibotaru;
Ministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor – Vasile Bâtcă;
Ministru al agriculturii şi industriei alimentare – Ion Sula;
Ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor – Vasile Botnari;
Ministru al mediului – Sergiu Palihovici;
Ministru al educaţiei – Maia Sandu;
Ministru al culturii – Monica Babuc;
Ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei – Ruxanda Glavan;
Ministru al sănătăţii – Mircea Buga;
Ministru al tineretului şi sportului – Serghei Afanasenco;
Ministru al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor – Pavel Filip.
Guvernul a fost învestit miercuri, 18 februarie, de către Parlament, cu votul a 60 de deputaţi.