logo

Noii membri ai CSM au fost aleşi fără a-şi prezenta programele de activitate


https://www.ipn.md/ro/noii-membri-ai-csm-au-fost-alesi-fara-a-si-prezenta-programele-de-activitate-7978_1008525.html

Chiar dacă mai mulţi judecători prezenţi la Adunarea Generală a Judecătorilor au solicitat ca toţi cei 13 candidaţi la funcţia de membri permanenţi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-şi prezinte programele de activitatea, majoritatea magistraţilor nu au susţinut această iniţiativă. Motivul pentru care solicitarea nu a fost susţinută de restul colegilor de breaslă este că programele de activitate ale candidaţilor au fost publicate pe pagina oficială a CSM, transmite IPN.

Judecătoarea de la Curtea de Apel, Domnica Manole, a menţionat că judecătorii prezenţi la Adunarea Generală ar fi fost mai decişi pentru cine să-şi dea votul dacă ar fi fost prezentate programele de activitate ale candidaţilor. „S-a considerat că este suficientă plasarea programelor de activitate în internet. Este normal ca fiecare să vină în faţă şi să spună care este programul său de activitate şi astfel să decidem dacă trebuie să le dăm votul sa nu. În acest caz puteam să cerem de la viitorii membri ai CSM să respecte promisiunile făcute în faţa colegilor”, a spus Domnica Manole.

Judecătoarea a mai spus că ar fi fost un respect din partea candidaţilor faţă colegii de breaslă să-şi expună viziunea asupra problemelor din sistemul judecătoresc şi cum pot fi ele rezolvate.

Coordonatorul de programe la Centrului de Resurse Juridice, Ion Guzun, a specificat că fiecare candidat la funcţia de membru permanent al CSM trebuie să vină în faţa magistraţilor cu programul de activitate şi cu acţiunile concrete. „Mă aşteptam că şi actualii membri ai CSM să vină cu rezultate despre ceea ce le-a reuşit să facă, ce impedimente au întâlnit”, a subliniat Ion Guzun.

Conform rezultatelor votării, Adunarea Generală a Judecătorilor din 18 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are 3 membri noi. Aceştia Anatol Ţurcan, Dumitru Visterniceanu şi Tatiana Răducan. Alţi  trei candidaţi nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi promovaţi. Procedura de vot va fi repetată în luna decembrie curent, când Adunarea Generală se va convoca repetat.

În calitate de membru al Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor a fost ales Mihai Macari.

Din componenţa Consiliului Superior al Magistraturii fac parte 12 membri. 3 dintre aceştia sunt aleşi de Parlament din rândul profesorilor de drept titulari. Alţi 3 sunt numiţi din oficiu de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţie şi procurorul general. Ceilalţi şase sunt aleşi din rândul magistraţilor prin vot secret de Adunarea Generală a Judecătorilor.