logo

Noi numiri în funcţie la ministerele sănătăţii şi mediului


https://www.ipn.md/ro/noi-numiri-in-functie-la-ministerele-sanatatii-si-mediului-7967_1020533.html

Printr-o decizie aprobată de Guvern, în funcţia de viceministru al sănătăţi a fost numit Andrei Uncuţă. Tot astăzi, executivul a aprobat candidatura lui Ion Crudu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, transmite IPN.

Andrei Uncuţă deţine titlul de doctor în ştiinţe, iar ultima funcţie deţinută este cea de director al Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie.

Ion Crudu a făcut facultatea la Iaşi, în domeniul dreptului, şi are o experienţă bogată de muncă, inclusiv a fost primar.

În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat mai multe proiecte de decrete prezidenţiale prin care sunt rechemaţi din funcţii, în legătură cu încheiarea mandatului, următorii ambasadori: Aureliu Ciocoi, din Germania, Ştefan Gorda, din Cehia, Iurie Reniţă,  din România, Oleg Serebrian, din Franţa, Ion Stăvilă, din Ucraina.