logo

Noi „miniştri” i-au recitat poezii premierului


https://www.ipn.md/ro/noi-ministri-i-au-recitat-poezii-premierului-7967_984862.html

24 de elevi din clasa I de la liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” au fost conduşi astăzi, 1 septembrie, de premierul Vlad Filat într-o excursie prin clădirea executivului. Primul ministru le-a dăruit câte o carte de poveşti pe care a scris: „Bine ai venit în lumea cunoştinţelor”, iar copii i-au recitat poezii, transmite Info-Prim Neo. „De astăzi pentru voi începe o nouă viaţă, plină de cunoştinţe”, s-a adresat Vlad Filat copiilor. Excursia în Casa Guvernului a început cu sala în care se desfăşoară şedinţele Cabinetului de Miniştri. Premierul le-a propus copiilor să ocupe locuri la masă, îndemnîndu-i să se simtă membri ai Guvernului. „Oricine dintre voi are posibilitatea să atingă primele funcţii în stat, dacă veţi depune voinţă şi curaj”, le-a spus Vlad Filat. Din sala de şedinţe, copiii au mers în biroul premierului. Învăţăceii s-au interesat cine sunt persoanele din fotografia de pe masa de lucru a premierului şi ce se ascunde în spatele unei uşe din biroul primului ministru. Vlad Filat le-a răspuns că în poză este familia sa, iar după uşă este amenajat un birou de odihnă şi o mică sală de forţă. Premierul le-a demonstrat elevilor utilajul sportiv şi i-a îndemnat să iubească modul sănătos de viaţă. Ulterior, prim-ministrul le-a prezentat alte câteva săli din incinta Guvernului, unde au loc cele mai importante întrevederi şi şedinţe. „Şedinţa de astăzi a fost cea mai plăcută din cele 11 luni de când ocup funcţia de premier, iar cei care astăzi au fost pe post de membri ai Cabinetului de Miniştri sunt absolut extraordinari”, a subliniat Vlad Filat după excursie. Directorul liceului, Boris Volosatâi, i-a mulţumit premierul că a reacţionat la dorinţa copiilor de a vedea unde lucrează cei care dirijează ţara. La final, copii i-au urat premierului multă sănătate şi succese. 160 de copii au mers în acest an în clasa I la liceul „Gheorghe Asachi” .