logo

Nivelul rezervelor valutare este destul de confortabil, guvernatorul BNM


https://www.ipn.md/ro/nivelul-rezervelor-valutare-este-destul-de-confortabil-guvernatorul-bnm-7966_1089133.html

Nivelul rezervelor valutare constituie în prezent 4,8 luni de import și acesta este un nivel destul de confortabil. O spune guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Potrivit lui, se consideră că nivelul optim este trei luni de importuri și, respectiv, acum există rezerve valutare mai mari decât acel nivel, transmite IPN.

„Suntem într-o zonă destul de confortabilă. Urmează să vină finanțări de la partenerii externi. Aici ne referim la programul cu Fondul Monetar Internațional, programele susținute de Banca Mondială și de partenerii din UE, precum și cunoașteți că Guvernul deja a semnat acorduri bilaterale cu unele țări partenere din Uniunea Europeană”, a declarat guvernatorul într-un interviu cumulativ pentru presă.

Cât despre intervențiile pe piața valutară locală la care a recurs BNM, Octavian Armașu spune că acestea sunt dictate de condițiile de pe piață. BNM intervine atunci când există un dezechilibru major între cerere și ofertă pe piața valutară, iar echilibrarea se face pentru a preveni șocuri suplimentare care ar veni de la o modificare bruscă a cursului de schimb. Astfel, Banca Națională lasă cursul de schimb să se ajusteze lent, treptat, fără șocuri.

„În toamnă, dacă vă aduceți aminte, a fost declanșată așa-numita criză a gazelor, când era necesar de procurat gaze naturale pentru sezonul de încălzire la prețuri neașteptat de mari. Atunci nivelul de acoperire a cererii de ofertă de valută a căzut mult sub 30%. Deci, normal că în așa condiții BNM nu putea să nu intervină. Și a intervenit, a pus la dispoziția agenților economici valută din rezervele sale astfel ca ei să poată să procure resurse energetice și să asigure gaze pentru sezonul de încălzire. Deci, dacă BNM nu intervenea în acel moment, am fi avut o depreciere masivă a leului. Și poate chiar dacă temporară, ar fi fost un șoc foarte mare pe care l-ar fi resimțit toți, toată economia, și care, la rândul său, ar fi creat multe alte șocuri, inclusiv pentru sectorul bancar și cel real. Dar mai cu seamă asta ar fi dus la creșterea prețurilor la gaz”, explică guvernatorul.

Pentru a preveni acest fenomen, BNM a intervenit și piața lent se ajustează la condițiile noi. Intervențiile BNM au permis retragerea din piață a circa șapte miliarde de lei, fiind redusă masa monetară. Acesta este un lucru pozitiv în condițiile în care inflația este mare, spune guvernatorul.

„Vreau să menționează că după ce piața se calmează, deci nu mai există nervozitate, situația în piață se inversează și noi începem să procurăm valută înapoi în rezerve. Asta s-a întâmplat de altfel în luna ianuarie. În luna februarie iarăși s-a declanșat un șoc nou, conflictul militar din Ucraina. Acest conflict a creat mare nervozitate în piață, la agenți economici, la persoane fizice. Noi am văzut o anumită retragere de depozite, am văzut că anumiți agenți economici, persoane fizice au purces la convertirea depozitelor pe care le aveau în lei moldovenești în valută – fapt care a generat cerere suplimentară de valută pe piață”, a notat Octavian Armașu.

În aceste condiții, urmând aceeași logică, BNM a intervenit și a pus la dispoziția pieței valuta necesară. Pentru a calma piața. Iar apoi situația s-a inversat și BNM iarăși în a doua jumătate a lunii martie - început de aprilie, a ajuns în situația când procură valută de pe piață și restabilește rezervele valutare al BNM.