logo

Nivelul mediu al ajutorului social acordat familiilor vulnerabile este de 738 lei


https://www.ipn.md/ro/nivelul-mediu-al-ajutorului-social-acordat-familiilor-vulnerabile-este-de-7967_977567.html

Peste 17 mii de familii din R. Moldova au beneficiat de ajutor social în primele şapte luni ale anului. Suma totală a mijloacelor financiare utilizate pentru plata ajutorului social, din decembrie 2008 până în august 2009 inclusiv, constituie peste 64 mln lei, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Ministerului Protecţiei Sociale Familiei şi Copilului (MPSFC). În raioane precum Floreşti, Hânceşti, Nisporeni, Orhei numărul familiilor beneficiare este de peste o mie. În acelaşi timp, în raioanele Cimişlia, Comrat, Vulcăneşti, Taraclia şi în sectorul Centru din mun. Chişinău, numărul acestora este de o sută. La 1 iulie 2009 a început implementarea celei de-a treia etape, şi ultima, a Legii cu privire la ajutorul social. La finalul celei de-a doua etape, gradul de acoperire a populaţiei cu ajutor social a fost de 1,77% din populaţia totală a Moldovei. Acest nivel este mai mare în zona rurală (2,65%) şi mult mai mic în zona urbană (0,52%). Nivelul mediu al ajutorului social acordat familiilor vulnerabile este de 738 lei în primele şase luni de implementare sau aproximativ de 192 lei pe persoană, având în vedere că familia medie beneficiară a ajutorului social este de 3,8 persoane. Până la intrarea în vigoare a legii în cauză, toate beneficiile băneşti erau oferite numai în cazul apartenenţei la anumite categorii sociale, iar la acordarea asistenţei nu se lua în calcul nivelul de trai şi necesitatea solicitanţilor de asistenţă socială. Obiectivul legii constă în asigurarea unui venit lunar minim garantat pentru familiile defavorizate, prin acordarea unui ajutor social stabilit în conformitate cu evaluarea venitului global mediu lunar al fiecărei familii şi cu nevoia acesteia de asistenţă socială. Ajutorul social este acordat întregii familii şi nu fiecărei persoane în parte. Nivelul venitului lunar minim garantat este stabilit anual în Legea bugetului de stat. Ajutorul social pe care îl primeşte familia constituie diferenţa dintre venitul lunar minim garantat şi venitul mediu lunar al familiei. De ajutor social beneficiază familiile defavorizate unde toţi membrii adulţi corespund cel puţin uneia din situaţii: au atins vârsta pensionării, sunt persoane cu grad de invaliditate, sunt şomeri înregistraţi, îngrijesc un copil mai mic de 3 ani, îngrijesc de un membru al familiei cu gradul I de invaliditate, de un copil invalid sau de o persoană de vârstă de peste 75 de ani, îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ la cursurile de zi – până la absolvire, însă cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani.