logo

Nivelul inflaţiei în aprilie a fost de 1,6%


https://www.ipn.md/ro/nivelul-inflatiei-in-aprilie-a-fost-de-16-7966_969628.html

Nivelul inflaţiei pentru primele patru luni ale anului 2008 este de aproape două ori mai mare decât în perioada similară a anului 2007 şi atinge 5,8%, faţă de 3 % în ianuarie-aprilie anul trecut, transmite Info-Prim Neo cu referire la Biroul Naţional de Statistică. Preţurile medii de consum au crescut în aprilie 2008 cu cu 1,6% comparativ cu luna precedentă, inclusiv la produsele alimentare – cu 2,8%, la produsele nealimentare – cu 0,2%, iar la servicii – cu 2,2%. Analiza gradului de influenţă a evoluţiei preţurilor la unele produse asupra nivelului indicelui preţurilor de consum în aprilie faţă de martie curent denotă că majorarea cu 1,6% a inflaţiei a fost determinată cu 60% de majorarea preţurilor la produsele alimentare, inclusiv carne şi produse din carne – cu 20,4%, precum şi o creştere cu 13,5% a preţurilor pentru legumele proaspete. În acelaşi timp, nivelul indicelui preţurilor de consum a fost influenţat şi de o sporire cu 33,2% a tarifelor la serviciile prestate populaţiei, dar şi de o creştere cu 23,9% a preţurilor serviciilor pentru transportul auto interurban. În perioada de referinţă creşteri considerabile a preţurilor la produsele alimentare au fost înregistrate pentru morcov – cu 24,5%, mere proaspete – cu 18,2%, varză – cu 16,9%, orez cu – 10,6%, ceapă – cu10,2%. Preţurile la carnea de vită s-au majorat cu 9,0%, iar la carnea de porc cu 8,0%. Pentru uleiul vegetal şi ouăle dietetice majorarea preţurilor s-a produs cu 5,6%. Excepţie nu au făcut nici mărfurile nealimentare. Astfel, a fost marcată creşterea preţurilor la materiale pentru construcţie – cu 2,4%, la biciclete – cu 2,3%, dar şi la articolele din aur – cu 1,4%. Biroul de Statistică constată majorarea considerabilă în aprilie a tarifelor pentru serviciile de transport pasageri pe rutele interurbane – cu 34,7%, precum şi o majorare cu 10,5% a tarifelor pentru serviciile de turism şi excursii. Totodată, în aprilie a fost înregistrată reducerea preţurilor medii faţă de luna martie curent la produse lactate – cu 2,7%( brânză de vaci – cu 3,3%, smântână – cu 1,8%), legume de seră: castraveţi – cu 20,2% şi roşii – 3,1%. În structura produselor nealimentare s-au micşorat preţurile la confecţii şi încălţăminte.