NIT, învinuit de încălcări la reflectarea campaniei pentru referendum
https://www.ipn.md/ro/nit-invinuit-de-incalcari-la-reflectarea-campaniei-pentru-referendum-7965_984913.html
Postul privat de televiziune NIT este singurul din cele 4 canale cu acoperire naţională, monitorizate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), care a admis încălcări la reflectarea campaniei pentru referendumul constituţional din 5 septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Reprezentantul Direcţiei Monitorizare, Dinu Ciocan, a declarat vineri, 3 septembrie, în şedinţa CCA, că NIT a admis 12 încălcări la capitolul prezentarea opiniilor părtinitoare şi lipsa sursei a doua.
Dmitri Bezobrazov, reprezentantul NIT, a explicat că interesul sporit pentru subiectele privind boicotarea referendumului vine de la cererea telespectatorilor, care îşi exprimă doleanţele prin scrisori semnate colectiv. Totodată, Bezobrazov susţine că
NIT a prezentat în subiectele difuzate părerea tuturor actorilor implicaţi în eveniment.
În perioada 9-15 august CCA a monitorizat mediatizarea campaniei pentru referendum la postul public Moldova 1 şi posturile private Prime TV şi 2 Plus. Iar NIT a fost monitorizat în perioada 24-30 august.
Perioadele diferite de monitorizate l-a făcut pe unul dintre membrii CCA, Cornel Mihalache, să reclame o abordare inegală în raport cu radiodifuzorii. „Din păcate, nu avem o abordare egală pentru toţi, se observă că diferiţi monitori au opinii diferite la unul şi acelaşi subiect”, a subliniat Corneliu Mihalache, care a sugerat că CCA favorizează anumiţi radiodifuzori.
CCA a decis că va lua o decizie pe marginea raportului Direcţiei Monitorizare în şedinţa următoare, la care vor fi invitaţi toţi reprezentanţii instituţiilor media monitorizate. Tot atunci ar putea fi aplicate şi sancţiuni. Astăzi raportul va fi prezentat Comisiei Electorale Centrale.
Totodată CCA a anunţat că va lua măsuri şi faţă de 23 de radiodifuzori care nu au prezentat la CCA intenţia de mediatizare a campaniei pentru referendum, dar au pus pe post subiecte electorale.