Premierul Pavel Filip s-a arătat deranjat de faptul că procesul educațional a fost periclitat, marți, în mai multe localități din țară, iar unii copii nu au putut ajunge la școală.
„Da, zăpada a căzut mai devreme decât ne așteptam, dar aceasta nu înseamnă că școlile trebuie să se închidă. Parcă nu a fost mare potop în Moldova, ca să se închidă școlile. Și apoi, ninsorile nu trebuie să afecteze funcționalitate instituțiilor”, a declarat premierul în debutul ședinței de miercuri a cabinetului de miniștri.
Pavel Filip a cerut ministrului educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, să prezinte informații despre școlile care și-au suspendat programul. Totodată, a cerut tuturor membrilor Guvernului să monitorizeze activitatea spitalelor și altor instituții sociale.
Din cauza drumurilor înzăpezite, aproape 900 de copii nu au ajuns marți la ore. Lipsa curentului electric a făcut ca șase instituții de învățământ din raioanele Călărași, Sângerei și Telenești să-și reducă programul, iar trei instituții din Sângerei și Telenești și-au sistat activitatea.