Republica Moldova contează și pe suportul Maltei pentru începerea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an, precum și pentru accelerarea extinderii UE. Subiectul parcursului european al Republicii Moldova și progresele țării în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene au fost abordate în cadrul discuției vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene,cu ministrul afacerilor externe și al comerțului al Republicii Malta, Ian Borg, la Valletta, transmite IPN.
Nicu Popescu a apreciat prezența premierului Robert Abelala la Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie, fiind prima vizită a unui prim-ministru maltez în Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău contează pe participarea Maltei și la cea de-a 4-a conferință ministerială a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău în toamna acestui an.
Tot la Valletta a fost semnat un memorandum privind cooperarea dintre Academia Mediteraneană de Studii Diplomatice și Institutul Diplomatic al MAEIE în contextul dorinței de a intensifica cooperarea la nivel instituțional dintre cele două state.
Nicu Popescu a avut o întrevedere și cu Glenn Bedingfield, președintele Comisiei afaceri externe și europene a Camerei Reprezentanților, în discuțiile cu care a pledat pentru intensificarea dialogului parlamentar, dar și a cooperării în domenii precum turismul, securitatea cibernetică și digitalizare.