logo

Nicu Popescu: Există disponibilitate din partea Rusiei de a distruge munițiile de la Cobasna


https://www.ipn.md/ro/nicu-popescu-exista-disponibilitate-din-partea-rusiei-de-a-7965_1086821.html

O explozie în Republica Moldova similară celei din portul Beirut ar însemna o adevărată catastrofă pentru întreaga regiune. Din acest motiv, Rusia agreează ideea distrugerii munițiilor stocate în depozitul de la Cobasna. O spune șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu. Potrivit oficialului, dialogul cu Moscova este unul constant și oferă progrese pe unele domenii. De exemplu, anul viitor va fi organizată comisia interguvernamentală moldo-rusă, în timpul căreia va fi examinată posibilitatea reluării exporturilor produselor moldovenești pe piața rusă, notează IPN.

Vicepremierul Nicu Popescu spune că Chișinăul insistă, atât la Moscova, cât și în alte capitale, pe demararea procesului de distrugere a armamentului stocat la Cobasna, cel mai mare depozit de muniții din Europa de Est. Potrivit oficialului, prezența munițiilor în stânga Nistrului, reprezintă un atentat la securitatea întregii regiuni.

„Federația Rusă își exprimă disponibilitatea de a ne mișca în direcția distrugerii armamentului stocat la Cobasna. Pe acest subiect Federația Rusă spune că ei tot sunt interesați să avem progres, pentru că absolut nimeni nu are niciun interes ca pe teritoriul Republicii Moldova să aibă loc o explozie așa cum a fost în portul Beirut acum un an și jumătate. Acest lucru ar putea să ne coste vieți omenești, ar fi o adevărată catastrofă. Avem un dialog cu Federația Rusă prin care sperăm să ajungem la distrugerea acestor muniții”, a spus Nicu Popescu, în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la postul public de televiziune.

Potrivit vicepremierului, protecția socială a moldovenilor stabiliți în Rusia și posibilitatea extinderii pieței de desfacere ruse, în special, pentru produsele agricole moldovenești, reprezintă subiecte prioritare pe agenda discuțiilor cu oficialii de la Moscova.

„Vom organiza în luna martie comisia interguvernamentală pentru cooperare economică în timpul căreia vom discuta situația deblocării comerțului și exporturilor produselor noastre pe piața Federației Ruse. Sunt mai multe subiecte care vor fi discutate pe platforma comisiei interguvernamentale. Sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova lucrează și trăiesc în Rusia, ei au interese. Sunt mii de cetățeni care lucrează în sectorul agricol și bunăstarea lor depinde de capacitatea noastră de a extinde exporturile pe piața rusă. Trebuie să ne ghidăm de interesul acestor cetățeni”, a mai spus Nicu Popescu.

În luna noiembrie, Nicu Popescu a avut o întrevedere la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov. În timpul discuțiilor, Chișinăul a insistat pe un parteneriat reciproc pragmatic avantajos între cele două state. De asemenea, Nicu Popescu a declarat că prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova contravine statutului de neutralitate al țării și a cerut Moscovei retragerea necondiționată a acestora.