logo

Nicolae Timofti: Implementarea Acordului de Asociere cu UE – obiectiv major în anii 2015-2016


https://www.ipn.md/ro/nicolae-timofti-implementarea-acordului-de-asociere-cu-ue-obiectiv-major-7965_1018067.html

Implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană rămâne obiectivul naţional major în anii 2015-2016. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a oferit o recepţie cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru membrii corpului diplomatic, acreditaţi la Chişinău, transmite IPN.

Nicolae Timofti a spus că anul care s-a scurs a fost unul de referinţă în afirmarea Republicii Moldova pe plan internaţional şi consolidarea cursului ei de dezvoltare în familia popoarelor europene. Într-un context regional de securitate dificil, cu provocări la adresa securităţii şi stabilităţii, Republica Moldova a reuşit să avanseze substanţial în raporturile cu Uniunea Europeană.

„Prin obţinerea regimului liberalizat de vize cu statele membre ale Uniunii Europene, prin semnarea, ratificarea şi punerea în aplicare a Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Comerţ Liber cu Uniunea Europeană, am parcurs o etapă hotărâtoare în procesul de integrare a ţării noastre în UE. Acest succes se datorează, în primul rând, sprijinului consistent pe care l-am primit din partea statelor membre ale Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii, şi a altor parteneri, atât în plan politic, cât şi în eforturile de modernizare a ţării. Contăm pe sprijinul politic al partenerilor noştri europeni în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga în vederea reconfirmării perspectivei europene a Republicii Moldova”, a mai spus preşedintele.

Potrivit lui, în 2014 au evoluat relaţiile bilaterale cu statele vecine, România şi Ucraina, care vor rămâne o prioritate a politicii externe. Relaţiile moldo-române au avansat substanţial prin punerea în aplicare a priorităţilor de pe agenda bilaterală, şi desfăşurarea unor multiple proiecte economice şi sociale. Preşedintele a mai menţionat că prin inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni s-au pus bazele interconexiunii energetice cu spaţiul european.

Dialogul politic cu Ucraina s-a intensificat considerabil. „Fiind un factor important în cooperarea şi securitatea regională, contăm în continuare pe un rol activ al Ucrainei în procesul de reglementare a problemei transnistrene. Totodată, aş vrea să exprim, cu profundă amărăciune, îngrijorarea noastră cu privire la evoluţia dramatică a evenimentelor din regiunile de sud-est ale Ucrainei. În această perioadă de grele încercări pentru poporul Ucrainei, doresc să reiterez mesajul nostru de solidaritate şi sprijin pentru eforturile întreprinse, cu participarea partenerilor internaţionali, vizând identificarea unei soluţii politice paşnice a crizei, fără ingerinţă externă, cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a spus şeful statului.

Raporturile bilaterale cu Statele Unite ale Americii au cunoscut o dezvoltare ascendentă, fiind marcate de consolidarea dialogului politic la nivel înalt, atât pe linie guvernamentală, cât şi pe cea a forurilor legislative. „În anul 2014, relaţiile bilaterale Statele Unite – Republica Moldova au avansat către un nivel profund de angajament bilateral şi de interes reciproc. Vom menţine acelaşi curs ascendent al relaţiilor cu partenerii americani. Doresc să menţionez dialogul politic fructuos şi dezvoltarea continuă a relaţiilor economice cu Belarus, Turcia, Israel, Republica Populară Chineză, Japonia şi Coreea de Sud. Ne propunem valorificarea plenară a potenţialului de cooperare cu aceste ţări, dar şi cu alţi actori globali şi regionali în ascensiune”, a mai spus preşedintele.

Şeful statului a ţinut să menţioneze, în particular, intenţia Republicii Moldova şi a Japoniei de a deschide pe parcursul anului curent şi următor, în bază de reciprocitate, a ambasadelor la Tokyo şi Chişinău.

„Federaţia Rusă rămâne un partener politic şi comercial-economic important pentru ţara noastră. Vom continua eforturile la nivel politic şi pe linia ministerelor de resort în vederea depăşirii blocajelor ridicate artificial în unele sectoare ale cooperării noastre tradiţionale”, a adăugat Nicolae Timofti.

Preşedintele a mai spus că reglementarea conflictului transnistrean rămâne un obiectiv prioritar, eforturile fiind axate pe crearea condiţiilor favorabile pentru identificarea unei soluţii, în baza respectului pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. „O premisă indispensabilă a acestui proces trebuie să fie finalizarea retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor şi stocurilor de muniţii aparţinând Federaţiei Ruse, care nu întrunesc consimţământul statului gazdă, precum şi transformarea operaţiunii de menţinere a păcii în Zona de Securitate într-o misiune civilă cu mandat internaţional corespunzător”, a încheiat Nicolae Timofti.