logo

Nicolae Timofti: Îmi propun să fiu mediator între putere şi opoziţie


https://www.ipn.md/ro/nicolae-timofti-imi-propun-sa-fiu-mediator-intre-putere-si-opozitie-7965_996564.html

Preşedintele ales, Nicolae Timofti, îşi propune să fie un bun mediator în relaţiile dintre putere şi opoziţie. „Ferma mea convingere este că opoziţia trebuie să aibă drepturi garantate şi posibilitatea de a reprezenta destoinic interesele alegătorilor”, a declarat Nicolae Timofti în Parlament, transmite Info-Prim Neo. „Chiar şi pentru un necunoscător al politicului, cum sunt eu, este absolut clar că relaţiile dintre putere şi opoziţie se află într-o stare de ostilitate avansată, care depăşeşte cu mult cadrul democratic al relaţiilor dintre aceste două importante componente ale vieţii politice. Una din primele iniţiative cu care voi veni va viza perfecţionarea cadrului legislativ cu privire la activitatea opoziţiei. Este un document necesar, care va avea drept scop să acopere un gol legislativ existent la moment în Republica Moldova”, a spus Nicolae Timofti. Preşedintele ales a menţionat că nu va fi un proiect orientat spre actuala opoziţie, ci spre definirea statutului opoziţiei în general. „Îmi propun să fiu un preşedinte al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de viziunile lor politice, de convingerile religioase, de apartenenţa etnică, culturală, lingvistică. Sunt convins că anume de un astfel de preşedinte are nevoie ţara noastră, de un preşedinte care ar asigura o conciliere naţională, o consolidare a societăţii şi o stabilizare a situaţiei politice la nivelul întregii ţări. Eu înţeleg că scopurile pe care mi le propun sunt ambiţioase, dar ştiu că sunt realizabile. În amplul proces de consolidare a societăţii mizez pe ajutorul şi susţinerea voastră. Sunt sigur că fiecare îşi doreşte sincer să trăiască într-o ţară cu o dezvoltare armonioasă în condiţii de stabilitate”, a spus Nicolae Timofti. Preşedintele ales s-a arătat convins că în următorii ani situaţia în Republica Moldova se va schimba radical. Venirea investitorilor va impulsiona dezvoltarea economiei, vor apărea noi locuri de muncă bine plătite, cetăţenii plecaţi anterior peste hotare vor reveni în ţară pentru a contribui la dezvoltarea ţării. De asemenea, satele vor fi din nou populate, iar nivelul de viaţă în mediul rural va creşte considerabil, Moldova va deveni o ţară a oamenilor fericiţi, iar fiecare cetăţean va fi mândru că trăieşte aici.