logo

Nicolae Timofti: Am o oarecare nostalgie să plec din CSM


https://www.ipn.md/ro/nicolae-timofti-am-o-oarecare-nostalgie-sa-plec-din-csm-7965_996592.html

Noul preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat presei că este un pic nostalgic pentru că trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Declaraţiile au fost marţi, 20 martie, la CSM, transmite Info-Prim Neo. „Evident, am o oarecare nostalgie. Dar mi-am asumat un angajament în faţa cetăţenilor, pe care ţin să-l îndeplinesc şi asta se va observa în timp”, a menţionat Nicolae Timofti. Potrivit preşedintelui, în ultimul timp au apărut mai multe schimbări în modul său de viaţă.„Acum am un alt statut decât îl aveam înainte. Eu şi familia mea suntem sub incidenţa unor anumite reguli de protecţie, de aceea am şi acceptat să ne mutăm la Reşedinţa de la Condriţa. Şi pentru că aşa este procedura de protecţie, şi pentru a nu crea disconfort vecinilor mei, care în fiecare dimineaţă sunt nevoiţi să suporte toată escorta care mă supraveghează”, a declarat Nicolae Timofti. Nicolae Timofti a fost ales preşedinte, pe 16 martie, de către Parlamentul Republicii Moldova. Curtea Constituţională a validat rezultatele scrutinului. Noul preşedinte urmează să-şi depună jurământul în plenul Parlamentului, în prezenta judecătorilor Curţii Constituţionale şi ambasadorilor acreditaţi la Chişinău.