logo

Nicolae Eșanu: Principala prolemă ține de implementarea legilor


https://www.ipn.md/ro/nicolae-esanu-principala-prolema-tine-de-implementarea-legilor-7965_1042045.html

Secretarul de stat la Ministrul Justiției, Nicolae Eșanu, consideră că în Republica Moldova principala problemă nu sunt legile, dar implementarea acestora. În linii mari, justiția din Republica Moldova este organizată și funcționează în conformitate cu standardele internaționale, spune el. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

În opinia lui, problema apare la modul în care se implementează legile. „Cu părere de rău, noi putem doar elabora politicele, putem adopta cadrul legal, cadrul instituțional, dar noi suntem total într-o parte la momentul în care este vorba despre implementare”, a spus secretarul de stat. Potrivit lui, Consiliul Superior al Magistraturii este organul special creat pentru a asigura implementarea legilor în domeniul justiției. „În măsura în care ei nu reușesc să implementeze legile, trebuie să venim noi să schimbăm lucrurile pe care, în principiu, ei ar putea să le facă.

Referitor la pachetul de legi aprobat recent de Guvern privind numirea judecătorilor, Nicolae Eșanu spune că i-a fost dată mână liberă Consiliului Superior al Magistraturii să reglementeze procedura de numire stabilită de lege. „Cu părere de rău, ei n-au făcut-o și am ajuns acolo unde am spus demult că o să ajungem că dacă ei n-o să facă acest lucru, o să trebuiască să venim noi, prin lege, să stabilim aceste aspecte. Nu este cea mai bună soluție, dar noi nu avem alta”, a declarat secretarul de stat.

Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, susține că cetățenii sunt interesați de calitatea sistemului de justiție care trebuie să fie accesibil ca și cost, proceduri și timp, să ofere un grad acceptabil de încredere. „Eu cred că abordarea aceasta ar trebui să predomine atunci când judecăm din perspectiva indicatorilor care sunt relevanți, acceptați și percepuți ca fiind cei mai importanți din partea cetățeanului, care consumă aceste servicii”, a afirmat Sergiu Ostaf.

Recent, cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de modificări și completări la Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Acesta face parte din așa-numita „mica reformă a justiției” și este o condiționalitate pentru asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro din partea UE. Proiectul exclude interpretările vagi privind faptele care constituie abateri disciplinare ale judecătorilor.