logo

Nicolae Ciubuc: Există loc în continuare de mobilizare și de unitate în acest Parlament


https://www.ipn.md/ro/nicolae-ciubuc-exista-loc-in-continuare-de-mobilizare-si-8004_1075055.html

,,Rămânem pe poziția că există loc în continuare de mobilizare și de unitate în cadrul acestui Parlament, prin condamnarea, în primul rând, a traseismului, a corupției politice și a oamenilor care încearcă să destabilizeze acest Parlament’’ a declarat Nicolae Ciubuc, deputat al Fracțiunii Partidului Democrat din Moldova, la dezbaterile publice „Cât și cum a muncit Parlamentul pentru cetățeni în sesiunea de primăvară-vară?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Deputatul afirmă că, prin intermediul grupurilor obscure din afara Parlamentului, se încearcă „influențarea procesului legislativ, schimbarea de guvernare, impunerea de haos sau de punerea anumitor accente, formarea de noi guverne care să fie docile acelor grupuri de interese în așa fel ca lucrurile să poată fi influențate după dorința și modul cum își propun aceste persoane. ,Este regretabil. Parlamentul trebuie să fie o instituție independentă, să acționeze în spiritul legii și să adopte legi în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova’’, a adăugat Nicolae Ciubuc.

Deputatul menționează că Partidul Democrat va fi gata să participe la orice eventuală ședință extraordinară a Parlamentului în contextul în care se va propune adoptarea unor proiecte într-adevăr viabile.

,,Cetățenii așteaptă de la politicieni, de la deputați fapte, așteaptă rezultate și acțiuni concrete. Iar, dacă noi o să promovăm zi de zi ipoteza alegerilor anticipate, ele poate și o să aibă loc, nu exclud. Dar, trebuie să analizăm foarte atent tot ce avem de câștigat, care sunt riscurile și ce obținem noi de pe urma acestor alegeri, eventual. Ori alegem calea de a ne mobiliza, de a coaliza, de a activa în comun întru prosperarea și bunăstarea cetățenilor noștri, așa ca următoarea etapă să se soldeze deja cu un rezultat bazat pe evaluarea activității în perioada examinată”, a concluzionat Nicolae Ciubuc.


Dezbaterile „Cât și cum a muncit Parlamentul pentru cetățeni în sesiunea de primăvară-vară” sunt ediția a 145-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.