logo

Niciun moldovean nu a fost rănit în explozia de la Minsk


https://www.ipn.md/ro/niciun-moldovean-nu-a-fost-ranit-in-explozia-de-la-minsk-7967_989529.html

Niciun cetăţean al Republicii Moldova nu a avut de suferit în explozia de luni seara, 11 aprilie, din metroul de la Minsk, Belarus, anunţă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău. Ambasada Republicii Moldova este în contact permanent cu autorităţile de la Minsk pentru a verifica informaţiile care parvin, transmite Info-Prim Neo. Potrivit organelor de resort din Belarus, numele presupusei victime din Moldova,Victoria Boboc, este de fapt Victoria Bobon, în vârstă de 25 de ani, cetăţean al Republicii Belarus. 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 100 au fost rănite în explozie. Versiunea avansată de autorităţile din Belarus este cea a unui act terorist.