logo

Nici unul din filmele câştigătoare la Festivalului de film documentar „Cronograf” nu va fi pus pe post de canalele TV autohtone


https://www.ipn.md/ro/nici-unul-din-filmele-castigatoare-la-festivalului-de-film-documentar-7967_970078.html

Nici unul din filmele câştigătoare în cadrul festivalului de film documentar „Cronograf” nu va fi pus pe post de canalele de televiziune autohtone. Până la ora actuală nici unul din canalele TV nu s-au aratat interesate de difuzarea acestora. Este o constatare pe care au anunţat-o organizatorii festivalului miercuri, 11 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit directorului artistic al studioului TV „OWH Studio”, Leontina Vatamanu, televiziunile locale încă nu au interesul să pună pe post filmul documentar de autor. În calitate de organizatori, simţim o indiferenţă din partea reprezentanţilor canalelor TV în a prelua aceste filme, precizează Vatamanu. Potrivit sursei citate, pe lângă promovarea filmelor de autor, festivalul are drept scop facilitarea contactelor dintre autorii de film şi jurnalişti, prin crearea unui spaţiu de comunicare, oportunitate care trebuie utilizată la maxim. Conform declaraţiilor directorului studioului, Virgiliu Mărgineanu, o parte din autorii filmelor câştigătoare şi-au dat acrodul ca acestea să fie puse pe post gratis la televiziunile autohtone, în timp ce alţii s-au arătat mai rezervaţi în acest sens, oferind filmele contra cost. Marea majoritate a autorilor care au fost dispuşi să ofere gratis filmele proprii sunt din ţările Europei de Sud-Est, inclusiv România, Serbia, Ucraina, în timp ce cineaştii din ţările mai dezvoltate, spun că filmele documentare costă, ca şi orice altă producţie, precizează directorul studioului TV „OWH Studio”. Atât în 2007, cât şi în anul curent, circa 10 autori de filme s-au arătat dispuşi să-şi ofere creaţiile gratis. Virgiliu Mărgineanu a spus că preţul de difuzare a unui film de către canalele TV depinde de mai multe criterii şi poate varia între 100 şi 100 mii euro. În acelaşi timp, în R. Moldova nu se poate vorbi despre vânzare de film în condiţiile când nu nu există industria distribuitoare de filme şi, respectiv, un cumpărător autohton de filme. Pentru a intensifica accesul la filmele prezentate în cadrul festivalului „Cronograf” organizatorii promit că până la sfârşitul lunii iunie vor organiza o prezentare a acestora. La fel, pe viitor există posibilitatea creării unei videoteci cu scopul ca arhiva festivalului să poată fi oferită spre vizionare persoanelor interesate. În cadrul conferinţei s-a pus în discuţie şi apariţia unei reviste noi pe piaţa informaţională din R. Moldova, care promite a fi o punte dintre arte. Potrivit fondatorului revistei lunare de literatură, artă şi atitudine „Stare de urgenţă”, Dumitru Crudu, ideea revistei este de a iniţia un dialog în cadrul artei şi literaturii contemporane, scopul fiind facilitarea unor schimbări de mentalitate în societate. Ideea centrală a revistei este o cultură socială, care promovează omul în prim plan, precizează Dumitru Crudu. Numărul din mai al publicaţiei este dedicat în mare parte festivalului de film documentar „Cronograf”. Primul număr al revistei a văzut lumina tiparului la 13 ianuarie. Cronograf este unicul festival de film documentar din R. Moldova şi a fost iniţiat acum 7 ani, în ideia de a cultiva publicului moldovean gustul pentru acest gen de artă. Ce-a de a 7-a ediţie a Festivalului „Cronograf” s-a desfăşurat în perioada 15-19 mai. La concurs au participat 28 de filme la secţiunea de bază şi 14 filme la secţiunea cadRO, semnate de regizori din 23 de ţări. R. Moldova a fost reprezentată de filmele a doi regizori: Dana Doneică şi Dragoş Turea. Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Internaţional de Film Documentar „Cronograf”, ediţia a 7-a, a fost oferit filmului „Marcela”, regizor Helena Trestikova (Cehia), alte filme fiind premiate în cadrul secţiunilor.