logo

Nici pe drum, nici pe cărare ... Experții IPN


https://www.ipn.md/ro/nici-pe-drum-nici-pe-carare-expertii-ipn-7978_1045358.html

În cadrul emisiunii „Acces direct”, din 15 noiembrie 2018, de la postul de televiziune NTV Moldova, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi, a anunțat opinia publică despre faptul că duminică, 18 noiembrie, Partidul Socialiștilor va organiza un miting național de protest în cadrul căruia va fi pusă temelia viitoarei platforme electorale a formațiunii și a angajamentelor pentru următorii patru ani. Platforma și angajamentele vor fi aprobate ulterior de Consiliul Republican al formațiunii.

Trebuie să constatăm că îmbinarea protestului cu formularea unei agende pozitive, de alternativă față de actuala guvernare, reprezintă o sarcină dificilă pentru PSRM. E foarte bine că PSRM intenționează să se consulte cu propriii susținători, dar ar fi corect ca și susținătorii să cunoască cum s-au schimbat viziunile formațiunii asupra realităților și perspectivelor Republicii Moldova. Pe de o parte, platforma și angajamentele PSRM pentru alegerile din 24 februarie 2019 ar trebuie să fie în strictă conformitate cu programul politic al formațiunii. Iar programul respectiv a fost adoptat la congresul al XII-lea extraordinar din ajunul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. Pe de altă parte, apare întrebarea – cum intenționează PSRM să combine prevederile programului adoptat înainte de alegerile din 30 noiembrie 2014 cu obiective pentru alegerile 24 februarie 2019? Doar la alegerile din 30 noiembrie 2014 PSRM și-a propus, în baza programului politic – anularea Acordului de Asociere cu UE și aderarea la Uniunea Vamală. Pentru alegerile din 24 februarie 2019, în baza aceluiași program politic, președintele PSRM își propune să câștige alegerile pentru a forma un Guvern care știe să aibă relații bune cu toate statele, inclusiv cu UE, având semnat Acordul de Liber Schimb... De aceea, bunele relații și cu Federația Rusă, și cu Uniunea Europeană, și cu toți ceilalți ar însemna foarte mult și ar asigura succesul”.

Din cele menționate, reiese că PSRM intenționează să renunțe la ideea anulării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și, respectiv, renunță la aderarea la Uniunea Vamală. Însă, este absolut imposibilă situația aflării Republicii Moldova, pe de o parte, în regim de liber schimb cu Uniunea Europeană și, pe de altă parte, aderarea la Uniunea Vamală a Uniunii Eurasiaticii. Obiectivele menționate în programul PSRM sunt strategice, iar revizuirea scopurilor strategice ar trebui să fie aprobată de forul care le-a adoptat – congresul. Sigur, PSRM ar putea să le explice susținătorilor că Republica Moldova a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Eurasiatică, numai că programul politic al PSRM prevede în mod expres – anularea Acordului de Asociere și aderarea la Uniunea Eurasiatică, nici vorbă despre soluții paliative – statutul de observator.

În circumstanțele menționate, este important ca după convocarea Consiliului Republican al PSRM să fie convocat și congresul formațiunii pentru adecvarea programului politic la programul și angajamentele electorale. De asemenea, congresul formațiunii ar trebui să se determine și în privința bunelor relații cu Federația Rusă. Dacă deputații PSRM participă la anchetarea parlamentară a războiului hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva Republicii Moldova, atunci este evident că îl recunoaște. Deci, formațiunea ar trebui să clarifice când și în ce circumstanțe acest război a fost început și ce se poate întreprinde pentru terminarea lui. Este evident că e imposibil să ai relații bune cu o țară cu care te afle în stare de război, fie el și hibrid. Abia după terminarea războiului hibrid s-ar putea reveni la politicile absolut necesare de îmbunătățire a relațiilor cu Federația Rusă. Aceste lucruri, de asemenea, ar trebui dezbătute în cadrului eventualului congres preelectoral, eventual și la mitingul de protest din 18 noiembrie. În acest context, ar deveni foarte clar că protestul este îndreptat împotriva războiului hibrid, iar agenda pozitivă, referitoare la programul și angajamentele electorale sunt îndreptate spre propășirea Patriei. Altminteri, PSRM riscă să se pomenească nici pe drum, nici pe cărare în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Experții IPN