logo

Nereguli depistate la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale


https://www.ipn.md/ro/nereguli-depistate-la-centrul-sportiv-de-pregatire-a-loturilor-7967_1068209.html

Abuzuri în gestionarea patrimoniului a identificat conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în cadrul unei vizite inopinate la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, instituție care îi este subordonată.  Potrivit unui comunicat de presă, Centrul a încheiat cel puțin 14 contracte de locațiune fără acordul Ministrului, transmite IPN.

Unul dintre contractele de locațiune este cu Asociația Obștească „Clubul Sportiv C. Țuțu-Proteam”, semnat 2 ianuarie 2019. Administrația Centrului a stabilit chiria spațiului pe ore, nu pe zile ori pe luna, conform bunelor practici. Astfel, Clubul Sportiv lua formal în locațiune sala pentru 3 ore și 30 de minute pe zi, timp de 5 zile pe săptămână.

Responsabilii de la minister au constatat că la calcularea ratei de locațiune a fost aplicat coeficientul minim prevăzut de lege.

Comunicatul Ministerului mai precizează că administrația Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale nu a putut prezenta un plan de acțiuni cu privire la situația precară a infrastructurii instituției, în special a căminelor pentru sportivi. Mai mult, în condițiile în care au fost bugetate resurse financiare pentru renovarea centrului, administrația nu a întreprins nicio acțiune pentru valorificarea acestora.

În consecință, Ministerul a dispus concedierea directorului interimar Valeriu Golub, precum și inițierea procesului de reziliere a contractului cu „Clubul Sportiv C. Țuțu-Proteam”.

Se va institui un audit al Centrului, inclusiv expertiza juridică a tuturor contractelor de locațiune. De asemenea urmează să fie identificate surse financiare pentru următorii trei ani pentru renovarea capitală a Centrului, se mai spune în comunicat.