logo

Neînţelegeri din cauza unui bloc de locuit care se construieşte lângă Centrul Artico


https://www.ipn.md/ro/neintelegeri-din-cauza-unui-bloc-de-locuit-care-se-construieste-langa-centrul-ar-7967_1017376.html

Un bloc de locuit care se construieşte în vecinătatea Centrului Republican pentru Copii şi Tineret „Artico” a devenit subiect de litigiu. Sâmbătă, într-o conferinţă de presă, directorul interimar al Centrului Artico, Sergiu Scarlat, a declarat că, deşi există o decizie a Curţii de Apel Chişinău privind aplicarea sechestrului pe teren şi interzicerea efectuării lucrărilor de construcţii, de la pronunţarea acesteia, la 4 decembrie, au mai fost ridicate două etaje, iar executorul judecătoresc nu întreprinde nicio acţiune, transmite IPN.

Potrivit lui Sergiu Scarlat, în 2008, când a fost aprobat proiectul de construcţie a Centrului „Artico”, terenul de 0,21 hectare, pe care se construieşte acum blocul de locuit, a fost prevăzut pentru construcţia unui complex de sport şi agrement pentru persoanele cu cerinţe speciale. În 2013 însă, printr-un contract  pe care Sergiu Scarlat îl numeşte dubios, între Agenţia Proprietăţii Publice şi câţiva agenţi economici, terenul a fost vândut. În acest an, în luna martie, Ministerul Educaţiei a atacat în judecată contractul de vânzare-cumpărare a terenului, dar o decizie finală încă nu a fost emisă.

Sergiu Scarlat a insistat pe faptul că terenul a fost înstrăinat ilegal, întrucât trecerea terenurilor din domeniul public în domeniul privat se face doar prin hotărâre de Guvern, or o astfel de hotărâre nu a existat în cazul terenului de lângă Artico. Sergiu Scarlat a mai spus că până pe 4 decembrie, când a fost emisă decizia Curţii de Apel de punere sechestru pe teren, au fost construite cinci etaje, iar de atunci au mai fost ridicate două. Lucrătorii muncesc şi noaptea, şi în zilele de odihnă. Sergiu Scarlat presupune că decizia instanţei nu se execută intenţionat, pentru a finaliza lucrările la imobil, ca ulterior să se spună că nu este rezonabilă demolarea construcţiei. Acesta a mai spus că, în continuare, conducerea Artico va acţiona în conformitate cu legea şi va insista pe respectarea deciziei instanţei de judecată.