logo

Negocierile Carpov-Ştanski, fără rezultate însemnate


https://www.ipn.md/ro/negocierile-carpov-stanski-fara-rezultate-insemnate-7965_1015073.html

Noua rundă de negocieri între reprezentaţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, s-a încheiat fără rezultate însemnate. În cadrul întrevederii, vicepremierul pentru reintegrare şi-a exprimat regretul privind refuzul repetat al părţii transnistrene de a participa la runda de negocieri în formatul 5+2, care urma să aibă loc în perioada 11-12 septembrie, la Viena. În acelaşi timp, Nina Ştanski a declarat că Tiraspolul nu este gata să se aşeze la masa de negocieri întrucât Chişinăul continuă să deschidă dosare penale pe numele unor membri ai administraţiei din stânga Nistrului, transmite IPN.

Biroul pentru Reintegrare informează într-un comunicat de presă că la reuniune au continuat discuţiile conform agendei convenite în cadrul întâlnirilor precedente, în particular problema accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Camenca, precum şi aspecte din domeniul interacţiunii economice. Părţile au stabilit că discuţiile la aceste subiecte vor continua la nivelul experţilor în cadrul şedinţei grupurilor de lucru pentru economie, care urmează să aibă loc la mijlocul lunii septembrie, la Tiraspol.

În cadrul întrevederii, au fost discutate şi ultimele evoluţii pe subiectul demontării funicularului industrial peste râul Nistru. Începutul lucrărilor este planificat pentru 6 septembrie.

Nina Ştanski a declarat pentru presa din regiune că gravitatea problemelor este văzută diferit de către Chişinău şi Tiraspol, insistând că autorităţile de la Chişinău ar crea impedimente economice pentru oamenii de afaceri din stânga Nistrului.