logo

Negociatorii şi observatorii poartă discuţii privind repartizarea competenţelor Chişinăului şi Tiraspolului


https://www.ipn.md/ro/negociatorii-si-observatorii-poarta-discutii-privind-repartizarea-competentelor--7965_959334.html

Negociatorii şi observatorii în problema transnistreană poartă discuţii pe marginea unui proiect de document privind repartizarea competenţelor Chişinăului şi Tiraspolului, a declarat luni, 15 mai, într-o conferinţă de presă, William Hill, şeful Misiunii OSCE în R. Moldova. El a dezminţit informaţiile apărute în presă precum că la negocierile de la Moscova în format „3+2” s-ar fi discutat despre federalizarea R. Moldova. Potrivit lui, Misiunea OSCE a început în ianuarie curent elaborarea unui document care ar delimita competenţele celor 2 părţi implicate în conflict, la care au participat mediatori şi observatori. Oficialul a accentuat că prevederile documentului nu încalcă legislaţia RM, iar la elaborarea lui a fost consultat atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul. La negocierile de la Moscova care s-au desfăşurat la 19 aprilie nu s-a pus în discuţie federalizarea R. Moldova, autonomie sau altă structură de stat. „Noi nu facem nimic pe la spatele Moldovei”, a declarat diplomatul, contestând informaţiile apărute în presă. Hill a declarat că, potrivit documentului, domeniul apărării, securităţii, vama, valuta vor ţine de competenţa Centrului, iar Tiraspolul va dispune de drepturi semnificative, inclusiv de cel de a colecta taxe. După cum a menţionat în altă ordine de idei şeful Misiunii, consultările cu părţile implicate în conflict privind reluarea negocierilor în formatul „5+2” în problema transnistreană nu s-au soldat cu succes. Nu a putut fi stabilită data unei noi runde de negocieri. Poziţia Tiraspolului este clară: să fie inclus pe ordinea de idei a rundei de negocieri noul regim la hotarul moldo-ucrainean şi condiţiile de activitate economică externă a întreprinderilor transnistrene. Hill a anunţat că săptămâna viitoare la Bruxelles vor avea loc negocieri între negociatorii şi observatorii privind problema transnistreană în format „3+2”. De asemenea, el a anunţat că în perioada 31 mai-1 iunie, preşedintele în exerciţiu al OSCE Karel de Gucht va întreprinde o vizită în R. Moldova, unul din scopul căreia este de a stimula progresul în procesul de negocieri.