logo

Necrolog. Ne-a părăsit un ostaș al lui Hipocrate, un deputat, un patriot…


https://www.ipn.md/ro/necrolog-ne-a-parasit-un-ostas-al-lui-hipocrate-7542_1073786.html

Consiliul de Administrare al Asociației Obștești „Parlamentul-90” anunță cu profundă îndurerare despre decesul Nadejdei BRÂNZAN, deputată în Primul Parlament democratic din Prima Legislatură (1990-1994), președintă a Comisiei permanente pentru problemele femeii, ocrotirii familiei, mamei și a copilului, membră a Prezidiului Parlamentului, votantă și semnatară a Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Nadejda Brânzan s-a născut la 29 august 1948, în orașul Rezina. A absolvit cu mențiune Facultatea Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. Deși întreaga-i carieră și-a petrecut-o în primele rânduri ale oamenilor în halate albe – medic-infecționist la spitalul raional Ștefan Vodă, șef de secție, medic-șef-adjunct la spitalul raional Rezina, medic infecționist la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorba” din Chișinău – mai bine de un sfert de secol s-a consacrat mai multor activități cu caracter cultural-spiritual. În 1989 a fondat cenaclul etno-cultural „Basarabia” din raionul Rezina, a participat activ la Mișcarea de Eliberare Națională, colectând semnături pentru oficializarea limbii române și alfabetului latin. Este unul dintre ctitori bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău și inițiatorii parastasului nominal în memoria membrilor Sfatului Țării, care la 27 martie 1917 au votat Unirea Basarabiei cu România, precum și parastasului de la 27 august în memoria deputaților Parlamentului Independenței, ambele având loc anual. A inițiat de asemenea un proiect de ridicare a monumentelor în fiecare localitate în memoria celor supuși represiunilor de regimul totalitar de ocupație sovietică, precum și „O Troiță în fiecare cimitir”, în memoria localnicilor decedați în anii foametei organizate, de asemenea un șir de inițiative legislative și cu caracter social. În toate acestea a depus suflet, abnegație și consacrare până la sacrificiu.

S-a stins din viață la 25 mai 2020. 

La valoarea carierei sale profesionale și politice, a spiritului patriotic și abnegației cu care s-a consacrat activităților nominalizate, a fost modest apreciată: „Ordinul Republicii”, medalia „Meritul Civic”, titlul „Eminent al ocrotirii sănătății”. Colegii din Parlamentul Independenței îi vor păstra cea mai pioasă amintire și exprimă profunde condoleanțe familiei, rudelor și apropiaților.

Dumnezeu să o odihnească în pace alături de drepții Săi…

Consiliul de Administrare al AO „Parlamentul-90”