logo

NECROLOG Aureliu Busuioc


https://www.ipn.md/ro/necrolog-aureliu-busuioc-7542_1064978.html

NECROLOG

Aureliu Busuioc

 

Cultura Republicii Moldova a suferit o pierdere grea şi irecuperabilă. La 8 octombrie 2012 a încetat subit din viaţă scriitorul, dramaturgul şi ziaristul Aureliu Busuioc.

Aureliu Busuioc s-a născut la 26 octombrie 1928, în satul Cobîlca, azi Codreanca, din judeţul Orhei. Poet, prozator, dramaturg, publicist, traducător. A debutat cu volumul de poezie „Prafuri amare”, în 1955, după care au urmat multe altele. Autor al romanelor „Singur în faţa dragostei” (1966), „Unchiul din Paris” (1973), „Local - ploi de scurtă durată” (1986), „Lătrînd la lună” (1997), „Pactizînd cu diavolul” (1999), „Spune-mi Gioni” (2003), „Hronicul Găinarilor” (2006). Ultimul a fost reeditat recent, Aureliu Busuioc fiind primul scriitor din Republica Moldova care apare în Colecţia „Clasic” a Editurii „Cartier”.

Ultimul roman al regretatului scriitor „Şi a fost noapte...” a fost lansat în luna mai a acestui an. Atunci a fost şi ultima întîlnire a lui Aureliu Busuioc cu publicul.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Nicolae Timofte, Preşedintele Republicii Moldova, Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, Vlad Filat, Prim-ministru, Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Mihai Moldovanu, viceprim-ministru, Eugen Carpov, viceprim-ministru, Boris Focşa, ministrul Culturii, Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor.