Naţionalitatea dispare din actele de stare civilă
https://www.ipn.md/ro/nationalitatea-dispare-din-actele-de-stare-civila-7967_994775.html
Termenul de „naţionalitate” va fi exclus din mai multe acte de stare civilă, cum ar fi certificatele de naştere sau cele de căsătorie. Apartenenţa etnică va putea fi înscrisă în certificatul de naştere la cererea părinţilor sau a titularului care a împlinit 16 ani, în ambele cazuri în baza unei declaraţii pe proprie răspundere. Modificări în acest sens în Legea privind actele de stare civilă au fost aprobate în primă lectură de către Parlament, transmite Info-Prim Neo.
„Termenul „naţionalitate” creează confuzii printre cetăţenii noştri, dar şi printre cei străini, pe motiv că în majoritatea ţărilor acesta este echivalent ca sens cu termenul de cetăţenie. Spre exemplu, paşapoartele cetăţenilor francezi indică naţionalitatea franceză, ceea ce înseamnă că ei sunt cetăţeni francezi şi nicidecum etnici francezi”, a explicat viceministrul justiţiei, Vladimir Grosu, în şedinţa plenară a Parlamentului.
Oficialul a motivat necesitatea adoptării acestui proiect de lege prin faptul că anterior Moldova a fost condamnată de către CEDO pentru că autorităţile au interzis unui cetăţean moldovean să-şi modifice naţionalitatea în actele de stare civilă din moldovenească în română.
Sergiu Sârbu, deputat comunist, s-a arătat indignat de faptul că moldovenii vor avea posibilitatea să aleagă orice apartenenţă etnică. „Dacă o persoană vrea să fie înscris în actul de naştere ca extraterestru, aveţi dreptul să-l refuzaţi? Nu există o listă a grupurilor etnice, atunci cum veţi determina dacă etnia cerută de o persoană sau alta există?”, a întrebat deputatul.
Raportorul de la Ministerul Justiţiei a declarat că autorităţile vor înscrie doar etniile reale, iar în cazul celor imaginare solicitările vor fi respinse.