Naţionalele de la Chişinău şi Timişoara lansează un proiect teatral comun în montarea Cătălinei Buzoianu
https://www.ipn.md/ro/nationalele-de-la-chisinau-si-timisoara-lanseaza-un-proiect-teatral-7967_961771.html
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” îşi deschide stagiunea joi, 19 octombrie, cu spectacolul „Doctor fără voie” de Moliere, în regia lui Sandu Cozub, iar la 7 noiembrie va fi prezentată premiera „Poveşti de familie” de Biljana Srbljanovic, în direcţia de scenă a lui Mihai Fusu.
Pe afişul stagiunii mai fugurează spectacolele „Visul unei nopţi de vară”, „Rugăciunea de seară”, „Oltea”, „Polul Sud”, „Hedda Gabler” şi „Lupoaicele”.
Potrivit secretarului de presă al Naţionalului chişinăuian, Veronica Soltan, noutatea acestui sezon teatral este proiectul internaţional „Visul”, după lucrarea omonimă a lui Mircea Cărtărescu, în direcţia de scenă a reputatei regizoare Cătălina Buzoianu. Proiectul, finanţat de Institutul Cultural Român, include câte 6 actori de la Naţionalele de la Timişoara şi Chişinău şi coregraful Mălina Andrei de la Timişoara.
Totodată, Naţionalul de la Chişinău anunţă organizarea, în comun cu Ministerul Culturii şi Turismului şi Primăria capitalei, a celei de-a treia ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Juriul va aprecia producţia teatrală a stagiunii trecute şi va acorda 11 premii concurenţilor din 20 de teatre de stat şi private.
Evenimentul se va desfăşura între 27 noiembrie şi 3 decembrie.