Naţionala de fotbal a Moldovei se află pe locul 108 în clasamentul FIFA, dat publicităţii joi, 13 martie. Moldova a coborât o poziţie faţă de luna anterioară, chiar dacă a învins echipa din Andorra, cu 3-0, într-un meci amical, transmite IPN.
Echipa lui Ion Caras este întrecută de Bahrain, Zimbabwe, Angola sau Benin. Naţionala Moldovei va susţine următorul amical, cel mai probabil, în luna mai, federaţia de profil fiind în discuţie cu Arabia Saudită.
Cea mai bună clasare dintre adversarele Moldovei în preliminariile EURO 2016 o are Rusia, locul 19. Suedia este pe locul 27, iar Austria pe 44. Primul adversar al tricolorilor din preliminarii, Muntenegru, ocupă locul 46, în timp ce selecţionata din Liechtenstein se află pe poziţia 151.
Clasamentul FIFA este condus de Spania, urmată de Germania şi Argentina.