logo

Naţionala Moldovei a suferit înfrângere în primul amical din Emiratele Arabe


https://www.ipn.md/ro/nationala-moldovei-a-suferit-infrangere-in-primul-amical-din-emiratele-arabe-7979_1010306.html

Selecţionata de fotbal a Moldovei a suferit înfrângere, scor 1-2, în faţa Norvegiei, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Emiratele Arabe Unite. Tricolorii n-au reuşit să obţină prima victorie din istorie în confruntările cu Norvegia, chiar dacă aceasta a folosit doar fotbalişti din campionatul intern, transmite IPN.

Moldova a deschis scorul în minutul 30, prin fundaşul echipei Dacia, Veaceslav Posmac, însă nordicii au egalat în ultimul minut al primei reprize, când a punctat Ola Kamara. Norvegia a marcat golul victoriei în minutul 67, prin Yann-Erik De Lanlay.

„Am început bine meciul şi am avut câteva situaţii pentru a marca. Din păcate, am încasat două goluri din cauza greşelilor în defensivă. Ne aşteaptă un meci mai greu cu Suedia. Aştept ca jucătorii să demonstreze caracter şi dorinţă de a obţine victorie”, a declarat după meci selecţionerul Moldovei, Ion Caras.

„Sunt bucuros că am reuşit să înscriu. Mai vreau să marchez pentru echipa naţională. Din păcate, golul cu Norvegia nu ne-a ajutat să obţinem un rezultat pozitiv”, a spus Veaceslav Posmac.

Vineri, 17 ianuarie, Moldova va disputa următorul meci de pregătire, împotriva reprezentativei Suediei.