Naționala de fotbal a Moldovei nu a reușit să evite ultimul loc în grupa H a preliminariilor Campionatului European din 2020. „Tricolorii” au cedat în ultima partidă în fața Islandei, cu 1-2, pe stadionul Zimbru din Chișinău, transmite IPN.
Nordicii au deschis scorul în minutul 17, prin mijlocașul Birkir Bjarnason. Moldova a egalat în minutul 56. Nicolae Milinceanu a fructificat pasa lui Sergiu Plătică, reușind primul său gol în tricoul echipei naționale. Peste doar 9 minute, Islanda mai marchează o dată, prin Gylfi Sigurðsson, care a fost ales de șapte ori cel mai bun fotbalist al Islandei. Mijlocașul lui Everton putea să reușească dubla, dar a ratat penalty-ul din minutul 78. Portarul Alexei Koșelev a parat magistral lovitura de la 11 metri.
Moldova a încheiat preliminariile pentru Euro 2020 cu trei puncte, fiind întrecută și de Andorra, care a acumulat patru puncte. La turneul final s-au calificat Franța și Turcia.