Lotul masculin de tenis este optimist înaintea duelului cu Belarus la Cupa Davis. Cel mai bun jucător moldovean, Radu Albot, locul 177 în ierarhia mondială (clasamentul ATP), a declarat că nu se teme de adversari, chiar dacă pentru aceştia va juca legenda tenisului mondial, Max Mirnîi, anunţă IPN.
Mirnîi este fostul numărul 1 mondial la dublu în anul 2003, iar actualmente se află pe locul 12. La simplu însă, chiar dacă în trecut a fost numărul 12, actualmente nu este în ratingul ATP. „Nu avem frică de bieloruşi. Suntem convinşi că putem să-i batem”, a declarat, la conferinţa de presă, liderul lotului moldovenesc, Radu Albot.
Pentru Moldova vor mai evolua Maxim Dubarenco (353 ATP) şi Andrei Ciumac (756), în timp ce căpitan este Andrei Gorban. Lotul bieloruşilor va fi reprezentat de Egor Gerasimov (265), Vladimir Ignatik (251), Dmitri Jirmont (327) şi Max Mirnîi (12 ATP la dublu).
Biletele au fost puse în vânzare în oficiul Federaţiei Moldoveneşti de Tenis şi costă între 50 şi 100 de lei. În zilele următoare tichetele vor fi puse în vânzare şi la Sala Polivalentă, unde în perioada 4-6 aprilie vor avea loc meciurile dintre Moldova şi Belarus. Duelul va pentru runda II a zonei Euro-Africane din cadrul Cupei Davis.