logo

Naționala de fotbal și-a aflat potențialii adversari din următoarea ediție a Ligii Națiunilor


https://www.ipn.md/ro/nationala-de-fotbal-si-a-aflat-potentialii-adversari-din-7979_1086595.html

Selecționata de fotbal a Moldovei și-a aflat potențialii adversari din următoarea ediție a Ligii Națiunilor. În cazul în care vor rămâne în Liga C, „tricolorii” vor fi într-o grupă cu reprezentativele Slovaciei, Belarusului și Azerbaidjanului. Dacă vor retrograda în Liga D, elevii lui Sergiu Cleșcenco vor întâlni selecționatele Liechtensteinului, Andorrei și Letoniei, transmite IPN.

Pe 24 și 29 martie, naționala Moldovei va întâlni selecționata Kazahstanului în meciurile de baraj. Învingătoarea va rămâne în Liga C, iar cea învinsă va retrograda în Liga D. „Trebuie să facem tot posibilul să rămânem în grupa C. În opinia mea, adversarii de acolo sunt mai slab cotați decât cei din ediția trecută a competiției. Slovacia pare să fie favorită, dar cu Belarus și Azerbaidjan am mai jucat și am avut rezultate bune. Dacă ne dorim să creștem, trebuie să jucăm cu adversari mai tari”, a declarat selecționerul Sergiu Cleşcenco.

Meciurile noii ediții a Ligii Națiunilor se vor disputa în perioada iunie – septembrie 2022.